Şi reiau acum subiectul de demult şi aproape permanentizat cu educaţia sexuală în şcolile româneşti. Sau mai bine zis cu lipsa acesteia. De data asta o fac însă prin altă prismă. Dacă acum câteva săptămâni s-a iscat în presă un scandal privind sinuciderea unui elev aflat într-o relaţie „nepotrivită“ cu profesora lui (situaţii ce parcă apar din ce în ce mai des în paginile ziarelor sub aspect senzaţional, fără însă a se încerca cuplarea cercetării aplicate cu întâmplările „extraordinare“), accentul căzând astfel pe lipsa educaţiei sexuale în şcoli, dar o lipsă pusă pe un tapet care nu schimbă nimic, ci doar vinde senzaţionalul, tot acum cîteva săptămîni am cunoscut şi un grup de tineri adolescenţi, elevi de liceu sau studenţi, care în timpul lor liber şi absolut voluntar se ocupă cu promovarea acestei educaţii printre cei de o vârstă cu ei, încercînd să facă o schimbare.

Săptămânal, în grupe de câte doi, instruiţi de specialiştii din cadrul organizaţiei „Tineri pentru tineri“, colindă liceele şi şcolile, vorbesc şi dau sfaturi cu patalama colegilor lor, încercând astfel să suplinească o lacună a sistemului educaţional.

Cine sunt şi ce-i mână în luptă, într-o ţară unde voluntariatul este încă privit cu lehamite, iar portretul lor, generalizat de presa de scandal prin ştiri în care „tinerii din România“ apar doar ca „viitori delincvenţi“, cu un „comportament agresiv“ şi capul „numai la distracţie“?

Dintru început, ei…

Cine sunt?

Varianta scurtă i-ar descrie simplu şi sec: voluntari la organizaţia „Tineri pentru tineri“. Însă varianta mai lungă este cea care le-ar face dreptate, începând să vă povestească de un grup de elevi şi studenţi, numindu-i pe numele lor cel mic (Mihai, Raluca, Andreea, Liviu, Alisa, …), de care mass-media nu ţine cont, nu pentru că nu ar exista, ci pentru simplul motiv că ei nu fac audienţă, pentru că alcătuiesc faţa nevăzută a „tânărului de azi“, faţă care infirmă teoriile cu „ţara care se duce de rîpă“.

Am stabilit aşadar că vorbim de nişte tineri absolut normali, cu capul pe umeri, care, deşi au 16 ani, mărturisesc că m-au intimidat prin gravitatea şi maturitatea cu care îşi privesc atît societatea, cît şi prietenii, cărora le vorbesc (în licee, în şcoli sau pe stradă) despre sex, droguri, boli venerice, metode contraceptive.

De ce o fac?

În primul rând pentru că, dacă n-o fac ei, nimeni nu pare a se înghesui să o facă, şi mai apoi pentru că informaţiile de care ei înşişi au nevoie şi pe care le oferă celor de un leat sînt vitale.

Şcoala?

Mi se răspunde într-un mod general şi cu zâmbete de condescendenţă: „Păi, nu face nimic. Educaţia sexuală există în programă şi poate că sporadic se face, ici şi colo, dar doar ca materie opţională. Iar dacă profesorii nu au informaţiile necesare, nici nu au de unde să le ofere. Acum toată lumea ştie cum se face un copil, ce nu prea ştie însă este cum nu se face…“

La lecţiile de educaţie sexuală din cadrul orelor de dirigenţie au parte numai de informaţii generale sau li se spune, simplu şi onest: „intraţi şi voi pe site-ul cutare şi găsiţi informaţiile“.

„Încercăm să suplinim lipsa informaţiilor, să-i îndrumăm în diferite probleme, dând mai multe detalii şi răspunzînd exact la toate întrebările.“- Mihai este student la ASE şi voluntar la organizaţia „Tineri pentru tineri“ de mai bine de cinci ani, „încă de pe băncile liceului, cînd, deşi sexualitatea nu mai era de mult un tabu, informaţiile ajungeau la noi trunchiate şi oarecum ca într-un joc de-a telefonul fără fir“.

Insinuez că totuşi un profesor ar putea avea o mai mare prestanţă, impunând o oarecare atitudine de respect şi autoritate.

Cum se descurcă ei în acest rol?

Se instaurează o oarecare jenă între ei, cei care practic se ridică din bancă şi trec la catedră, în postura de profesor, şi colegii lor?

Liviu, elev în clasa a XI-a şi voluntar de un an de zile, taman venit de la o „lecţie“ ţinută la „a X-a B, din «Hasdeu»“, îmi spune că de fapt tocmai această apropiere de vârstă le conferă şi apropierea şi acceptarea de către colegi. „Ne consideră astfel prietenii lor, devenim mai mult decît oameni care vin să le ţină prelegeri, devenim confesori. De altfel, încă de la prima oră le subliniem că noi nu sîntem superiorii lor şi că am venit doar ca să-i informăm şi să le răspundem la întrebări… iar discuţiile se poartă de la egal la egal.“

De unde au pornit?

După un interviu, dacă se stabileşte că ai motivaţia de a te implica şi timpul necesar, eşti acceptat. Nu de prima dată se va intra însă la clasă, pentru asta ai nevoie de pregătire şi de o perioadă de acomodare. Să vezi ce se întîmplă. Iniţial la clasă asişti ca observator, împreună cu o echipă de voluntari cu experienţă care moderează sesiunile. Vii la întâlniri săptămânale şi la activităţi în afara şcolii, după care intri la un prim curs de formare, numit „faza întâi“, care constă în 12 sesiuni. (Scaunele la curs sunt întotdeauna aranjate în formă de cerc, ca totul să nu pară o lecţie ţinută de la catedră. E o discuţie, unde toţi sînt egali).

Cele 12 sesiuni au loc în trei zile, de obicei în week-end, de la 9 la 17, formatorii fiind din cei care deja au parcurs fazele de instruire.

„Totul este interactiv, nu are nimic de-a face cu nişte cursuri de şcoală, unde elevul doar stă şi ia notiţe“, îmi spune Anca Costin, coordonator de programe, ea însăşi venită în organizaţie acum şase ani, ca voluntar.

„Ca voluntar începător parcurgi etapa de instruire, axată pe informaţie, unde afli nu numai despre contracepţie şi boli cu transmitere sexuală, ci şi despre autocunoaştere şi comunicare, ierarhizarea valorilor, plus informaţii despre rolurile sexelor, anatomie şi fiziologie, după care intri în contracepţie şi infecţii cu transmitere sexuală.“

Ce ajungi să faci?

Odată acceptat şi instruit ca voluntar, începi să participi la diferite activităţi, prelegeri în şcoli sau tot felul de acţiuni pe stradă, în parcuri sau pe litoral, construieşti scenarii, lucrezi în grupuri mici, pe studii de caz. De obicei la clasă se intră cu o lecţie pregătită dinainte, dar, dacă există întrebări suplimentare, abordarea se modifică în funcţie de interesele elevilor. Care ar fi, pe scurt, problemele tinerilor de azi? Majoritatea provin din mituri (care nu diferă prea mult de miturile adolescenţei mele: părul de pe piept influenţează virilitatea, nu poţi rămîne gravidă la primul contact sexual, sau dacă contactul sexual are loc în picioare – legea gravitaţiei… etc.). Foarte mulţi sînt dornici să afle cît mai multe informaţii reale despre contracepţie şi despre HIV/ SIDA, majoritatea devenind conştienţi de acest pericol.

„De exemplu mulţi ar vrea să facă testul HIV“, îmi spune Ovidiu, coordonator de proiect, dar încă „mulţi habar n-au ce înseamnă asta. Nu ştiu unde să meargă şi ce să facă. Din clipa cînd le dăm informaţii despre locuri unde testul se face gratis şi anonim… cînd văd că de fapt este un lucru absolut accesibil, în condiţii prietenoase, mulţi se şi duc să-l facă.“

Printre informaţiile oferite interactiv la clasă (via demitizare şi educaţie propriu-zisă, contracepţie şi protejare), se încearcă şi „jocurile de rol“. Raluca, elevă în clasa a X-a, îmi descrie un asemenea joc:

„Chemăm voluntari dintr-o anumită clasă, pentru a juca o scenă, fără un scenariu prestabilit. Le dăm doar un caz pe marginea căruia să poată analiza propria situaţie. De exemplu, eşti o fată aflată la o petrecere, iar prietenul tău doreşte să aibă un contact sexual cu tine. Tu nu vrei… ce faci? Trebuie să înveţi să spui nu! Grupul observă reacţiile celor doi şi fiecare încearcă să înveţe cum ar spune un nu convingător. E drept că noi putem doar să generăm o asemenea experienţă… restul depinde de ei“.

Scurte portrete de maturitate

Îmi povesteşte, privindu-mă foarte serioasă, de o colegă de-a ei care ţine cure de slăbire. A ajuns la 16 ani să sufere de grave dereglări ale metabolismului, să aibă probleme cu sănătatea etc. „Frumuseţea este ceva absolut trecător“, îmi spune, încercînd parcă să-mi dea şi mie o lecţie. În loc să ai grijă de corpul şi de mintea ta, preferi să ţi le mutilezi doar pentru a arăta o perioadă, relativ scurtă de timp, bine. „Bine“ după anumite standarde în care ea, personal, nu crede. Şi nu crede, nu pentru că nu ar exista, ci pentru că nu sînt construite pe ceva real, ținând mai mult de un moft… de o modă. Cum e şi cu ţigările. Îmi confirmă: mulţi colegi de-ai ei fumează, doar aşa… ca să fie cool. De parcă nu poţi să fii cool decît dacă ţii ţigara aia nenorocită între degete şi-ţi nenoroceşti cu ea plămînii. Foarte mulţi colegi de-ai ei nu se gîndesc absolut deloc la consecinţe… cum e şi cu pilula de a doua zi… are colege printre care pilula a devenit deja o modă. Şi, iar, dând dezaprobator şi grav din cap: de ce n-or putea fi la modă prezervativul şi viaţa sănătoasă? (Andreea are 16 ani şi este elevă în clasa a X-a la Liceul „Iulia Hasdeu“, din Capitală.)

„Cursurile astea ne-au responsabilizat şi pe noi“, îmi povesteşte de începuturile venirii sale aici, „în măsura în care ne simţim capabili să-i ajutăm pe cei de o vârstă cu noi“.

Cînd a venit aici, nivelul lui de informaţie era foarte scăzut.

„Şi eu eram victimă a aceloraşi mituri. Au urmat însă cursurile de instruire unde am aflat foarte multe lucruri. Pe măsură ce căpătam mai multe informaţii, mi-am dat seama cu cîte probleme ne întîmpină viaţa sexuală şi cît este de vital să transmitem aceste informaţii şi colegilor noştri.“ (Liviu are 17 ani şi este elev în clasa a XI-a.)

„… mulţi nu ştiu să folosească un prezervativ. Sau ştiu să-l folosească, dar intervine mentalitatea «dacă îi cer să-l folosească, zice că n-am încredere în el». De aici derivă încrederea absurdă în partener, care îi spune: «Stai liniştită, n-o să se întîmple nimic». Sau să ia pilula de a doua zi. Încercăm să schimbăm aceste mentalităţi“ (Alisa, 16 ani, clasa a X-a).

„Personal, cred că trebuie încurajată autonomia fiecărei persoane de a decide, în cunoştinţă de cauză, ce doreşte… nu trebuie să se ia decizii la presiunea exterioară…“ (Mihai, student ASE).

„Într-o zi a venit la mine o colegă să-mi spună că bănuieşte că ar fi rămas însărcinată. Ce puteam să fac în primul rînd? Să-i fiu prietenă şi să nu o judec. Mai apoi am discutat cu ea… aşa am aflat că deja luase pastila de urgenţă, dar că i-a fost foarte rău. I-am spus că trebuie să se gândească foarte bine şi înainte să aibă un contact sexual neprotejat, dar şi după, cînd ia această pastilă… multe fete cred că pastila este un fel de leac universal… au un contact sexual neprotejat spunându-şi că nu-i nici o problemă, mă duc a doua zi la farmacie, iau pastila şi am scăpat… ori nici pastila asta nu se poate lua la nesfîrşit… Trebuie să fii responsabil în primul rînd pentru persoana ta, iar dacă celălalt nu respectă asta, nu are ce căuta în viaţa ta. Nu merită să-ţi strici viaţa pentru nimeni.“ (Alisa, 16 ani, Liceul „Iulia Hasdeu“).

Autor, Stela GIURGEANU

Articol publicat în „Dilema Veche” 

9 iunie 2007