Zmeul Zmeilor
Cică în altă lume şi-n alte vremuri exista pe pământ o firmă pe nume Corporate Sano. Era o corporaţie prosperă şi de real succes, iar popoarele vecine îi nutreau un profund respect. În structurile ei, angajaţii organizaţi în celule de lucru, organe de conducere şi aparate administrative munceau într-un spirit unit şi cointeresat, rezultatul fiind starea de bine a întregului organism al întreprinderii.
„Toţi ca unul şi unul pentru toţi” era deviza ce le murmura pe buze. Dar armonia asta fu stricată de fapte nebănuite ale unor sabotori ce voiau ca totul să se năruie. Năzuinţa duşmanilor era să se infiltreze în organigrama colosului Corporate Sano şi-apoi să-i uneltească declinul. Mulţi au fost ei, pehlivanii ce-au sperat să intre în sisteme, dar întotdeauna îndrăzneala le era curmată de însăşi nepriceperea lor, căci în stângăcia ce-o aveau, dădeau semne de prezenţă şi îşi demascau identitatea, uneori chiar de la poarta instituţiei.
Soldaţii Anti-corpi străjuiau cu sârguinţă la liniştea ce domnea şi iată că orice indiciu punea în alarmă suflarea. Până într-o zi când, fără să le fie ştiută prezenţa, Zmeul Clamidioz cel Roz şi netrebnicul său tovarăş, Zmeul Blenoragic, au pus la cale un năstruşnic plan de invadare.
Ei au intrat cu faţă pioasă, cu trupul umil şi gârbov, de paznicii-au crezut că-s doar nişte slujbaşi sleiţi ai marelui sistem. Şi uite-aşa, pâş-pâş, cu ciubote din pălării de ciupercă sleită, să calce pe moale, să nu fie zăriţi la fire, să nu dea niciun semn, cotrobăit-au în cotloanele împărăţiei lăsând totul răvăşit în urmă.
Trecură zile-ntregi, iar neliniştea plutea în sub-sisteme. Ceva era-n neregulă, dar nu era ştiut acel ce-o face şi de ce. Nesiguranţa îşi spunea cuvântul sobru, iar organismul era-n prăpastia suferinţei surde, dar iată că marele împărat ceru sfatul înţeleptului Neuron, vraci de meserie, ce în oglinda oalei lui putu să-i depisteze pe mişeii zmei intruşi. Dădu o cuvântare şi împărţi frunze din Floarea Izgonirii tuturor oştenilor, ce-i fugăriră pe cei doi zmei. Şi uite-aşa au fost alungaţi Zmeul Clamidioz cel Roz şi Zmeul Blenoragic din instituţia Corporate Sano.
Şi chiar şi azi ei mai încearcă să-şi vâre-nfăţişarea în alte organisme, iar de se statornicesc, prăpăd mai fac. Dar de le e văzută dâra la un control de înţelept, fiţi fără de grijă, că sunt izgoniţi cu uşurinţă.
Alte articole
Ești pregătit pentru diseară?
Nu e timp de stat, este anul voluntariatului! Eşti pregătit pentru diseară ? Repetă puţin mişcările de dans, roagă pe cineva să se ofere voluntar şi exersaţi dansul împreună. Leagă-ţi şireturile, ar fi incomod ca la următorul chef să dansezi cu piciorul gipsat. E cool...
…Un pupic?
Cică trăia undeva, nu mai ştiu unde, un împărat. Şi împăratul acesta avea totul: munţi, întinderi, mai puţin liniştea sufletului, căci fiul lui se răscolea de suferinţi. Au încercat babele să-l doftoricească, însă nu era chip să-i curme suferinţa. Şi tare crunt...
Că de n-ar fi…
A fost odată, într-un ţinut uitat de vreme şi de istorie, pe o colină verde şi însorită, o cetate numită Independent City aflată sub oblăduirea unui conducător numit Bârzan, singurul pământean adus pe lume de barză şi paraşutat tocmai în cetatea în care i-a fost...
0 Comments