Că de n-ar fi…

A fost odată, într-un ţinut uitat de vreme şi de istorie, pe o colină verde şi însorită, o cetate numită Independent City aflată sub oblăduirea unui conducător numit Bârzan, singurul pământean adus pe lume de barză şi paraşutat tocmai în cetatea în care i-a fost hărăzit să conducă. Era priceput în a trage cu praştia, în a rândui dezordinea, dar mai ales în a zice bancuri. Poporul îl iubea şi între zidurile cetăţii domnea o bună dispoziţie firească şi o pace de neasemuit.

La 3 codri distanţă însă, se afla împărăţia dezmăţată a lui Ciupercă, cel născut din pământ şi crescut de babe neştiute, conducătorul regiunii Decadent Hood care-şi ţinea poporul într-o asuprire asiduă. Ca să-i spele rufele, ca să-i tundă grădina şi mai ales, ca să muncească pentru el şi doar el, le pitea în sandwich-uri nişte prafuri ce-i făceau pe aceştia să nu mai deosebească frumosul de urât, vaca de căţel şi răul de bine. Şi avea, pentru treburi diferite, prafuri diferite, de la babele lui puturoase şi pricepute în ale combinărilor de substanţe dătătoare de senzaţii neobişnuite.

Dar pământul nu mai dădea roade în părţile lui, vremuri anevoioase îl ameninţau şi chiar spicele de grâu, ameţite de vraja prafurilor năstruşnice ce pluteau în împrejurimi, îşi înlocuiau boabele cu cele de piper. Lucrurile nu mai puteau continua aşa, căci Împăratul Ciupercă hotărî să se folosească de bunurile cetăţii Independent City. Şi cum nu era uşor să facă aşa lucru, apelă la vrăjitoarea cea mai cea, femeie hârcă ce avea iscusinţa în a păcăli oamenii din prima, pe numele ei Baba Heramaro. Iar sfatul ei a fost să trimită întâi pe novicea ei, pe vrăjitoarea de grad secundar, Mari Juana.

Şi uite-aşa, gârbovă şi plină de molii plecă vrăjitoarea Mari Juana şi ajunse la poarta Cetăţii Independent City cu chip să vândă ţigarete, mărar şi specialitatea casei: Drob cu drog. Străjerii văzându-o, rapid ţi-o luară la chestionat şi aflară de intenţiile ei negustoreşti. Pentru că nu avea autorizaţia la ecuson, oştenii nu vrură să o lase a intra, însă fură până la urmă sensibili la oferta vrăjitoarei Mari Juana de a primi o ţigară. Nu trecură 5 minute de la primele fumuri şi oamenii noştri se căţărară prin copaci, ba unul fugind de nişte dinozauri închipuiţi, ba altu’ vrând să mănânce pepeni verzi din cireşul curţii.

Văzându-se slobodă a intra, vrăjitoarea Mari Juana pătrunse în cetate şi-şi urmă planul. În 2 ceasuri cetatea era acoperită de un norişor de fum, iar zidurile cetăţii gemeau de câtă destrăbălare le cuprindea între pietrele seculare. Oamenii proaspăt păcăliţi de ţigările şugubeţe erau sub domnia dezordinii, unii aruncând găinile peste ziduri, alţii făcând baie în troaca purceilor, ba chiar erau câţiva care doreau să ajungă la conducător şi să-l agaţe într-un plop, pe motiv că s-ar fi saturat de el.

Văzând acestea, Împăratul Bârzan îşi chemă de grabă mama înaripată şi suindu-se pe ea se duse într-un gând la palatul omologului Ciupercă cu gând să-i dea târcoale. Cum-necum, el află prin spionaj de high level, că vraja sub care îi poporul avea să se termine într-un oarecare timp. Nu se linişti de-a binelea Bârzan, căci mai află cum că oamenii lui vor prinde gustul ţigărilor denaturate şi-i vor mai cere Mari Juanei noi porţii. Nu mai zic, că află şi de restul de vrăjitoare păcătoase şi de şefa lor, acea Heramaro şi se supără tare când află de planul cel mişelesc.

Întrucât nu putu să accepte o aşa degradare, îi ceru ajutorul prietenului său de nădejde Bicepsian, voinic forţos şi greu de înduplecat, care o scoase din 2 mişcări pe Mari Juana din cetate, trase zăvorul la poartă şi ţi-i aranjă pe cetăţeni. Aşa ordine făcu, că de-acu erau toţi la casele lor, cuminţi, aşezaţi pe canapea în ordinea înălţimii.

Trei zile Bicepsian îi ţinu la respect pe cetăţeni ca mai apoi, conducătorul Bârzan să facă o şedinţă publică cu toţi, de la mic la cel mai mare. Îi mustră şi-apoi le ţinu 3 ceasuri de educaţie anti-drog-in-drob şi anti-ţigarete-deşuchete. Le prezentă chiar graficul distrugerilor, iar oamenii lui se umplură de ruşine. Decise şi care le era pedeapsa şi luă hotărârea înfiinţării unei Comisii Antidrog ce veghea ca un lup la tot ce mişca. O mai prinseră şi pe vrăjitoarea Mari Juana, căci încă era la poarta cetăţii, ameţită şi proptită într-un ţăruş şi o băgară la temniţă cu liliecii, să se distreze cu ei.

Şi uite aşa Independent City scăpă cu mare preţ de pecinginea prafului ce dă dependenţă şi mai ales de mârşăviile Împăratului Ciupercă, ce se văzu ruinat de însăşi degradarea ce o provocase. Şi care se lăsă de conducerea împărăţiei ce-o avuse, căci Baba Heramaro până la urmă îl prinse şi pe el, după ce termină cu restul.

Iară oştenii noştri, atinşi de învăţătura pericolului ce îi pândise, jucau de voie bună şi sănătate şi poate mai joacă şi astăzi.

Alte articole

Prezervativul

Este o învelitoare din latex, închisă la unul din capete, care acoperă penisul în timpul contactului sexual. Eficienţă: 85-98% (depinde de corectitudinea folosirii) Acţiune: Colectează sperma împiedicând contactul ei cu organismul femeii. Avantaje: PrezervativulUşor...

read more
Dezvoltarea la Baieti

Pubertatea - secvenţa maturării din timpul pubertăţii este previzibilă dar viteza la care se va produce e foarte variabilă. În general, debutul pubertăţii se face între 10-14 ani. Debutul pubertăţii este cu 2 ani mai târziu la băieţi decât la fete. Debutul pubertăţii...

read more
Metode contraceptive chirurgicale

Este o metodă chirurgicală de întrerupere a fertilităţii la cererea femeii sau a bărbatului. Eficienţă: 98-99,5% (la sterilizare feminină, în funcţie de tehnica folosită şi timpul scurs de la intervenţie) 96-99,9% (la sterilizare masculină, în funcţie de timpul scurs...

read more
Metode Contraceptive Naturale

Naturale Sunt metode de identificare a perioadei fertile a ciclului menstrual. Eficienţă: 75-99% (depinde de corectitudinea folosirii şi de metoda utilizată) Acţiune: Ajută femeia să ştie care sunt zilele fertile din ciclul ei menstrual. Pentru prevenirea sarcinii,...

read more
Steriletul

Un mic dispozitiv din plastic şi cupru, prevăzut cu două fire flexibile, care se introduce în uter. Eficienţă: 98-99,4% Acţiune: Acţionează în principal prin producerea unei modificări chimice care dăunează spermatozoizilor şi ovulului, înainte de a se putea întâlni....

read more

0 Comments

Submit a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *