Cică trăia undeva, nu mai ştiu unde, un împărat. Şi împăratul acesta avea totul: munţi, întinderi, mai puţin liniştea sufletului, căci fiul lui se răscolea de suferinţi. Au încercat babele să-l doftoricească, însă nu era chip să-i curme suferinţa. Şi tare crunt amar era când prinţul nostru mai lua vreun guturai au se julea lucrând, căci greu îl mai oblojeau vracii, toate-acestea din cauză că-i era slăbit trupul de betejeala ce-avea numele HIV.

     Noaptea, pe cât era de firav, horcăia de fluturau perdelele palatului, ziua strănuta în stânga şi-n dreapta speriind mulţimea, iar seara gemea de suferinţele trupului şi-ale sufletului. Pe bună dreptate îi era amar şi sufletul, căci mama lui vitregă nu-l mai avea la inimă, de când cu boala şi în nesăbuinţa ei ceru ajutorul unui vrăjitor şi-l preschimbă într-un broscoi. La-nserare, îi dădu drumul într-o baltă. Împăratul şi curtenii aflară, în chip mincinos, că tânărul fugi în zări spre a-şi da sfârşitul. Nu mai zăbovesc în a va spune cum l-au mai jelit cu toţii.

     El, dacă se văzu în trup de broască se făcu util în ochiul de apă ce îi deveni casă şi împreună cu alţi broscoi amenajară locul după bunul plac cu: tobogane din frunze scobite, locuri de dat cu bâta în baltă pentru cei plictisiţi şi-o zonă delimitată pentru concursuri de înot între broscoi… Iată, şi-aici prinţul era apreciat şi cinstit de semeni, căci fără-ndoială, avea multe calităţi.

     Într-o zi, pe când broscoiul sta şi sfătuia alte lighioane cu privire la măsurile de ecologizare a bălţii, numai ce aude un plânset de fată. Dădu pipirigul la o parte şi văzu o preafrumoasă fată, şezând pe-o buturugă şi suspinând înlăcrimată. Neputând să rămâie nepăsător, se urcă din 2 salturi pe umărul fetii şi-o întrebă ce o necăjeşte. Ea îi răspunse că nu dă de cap unei probleme de matematică pentru facultatea unde învaţă.

     Atunci, tânărul prinţ din 3 orăcăieli îi explică rezolvarea, iar fata pe loc fu lămurită. Şi-aşa bucurie o învălui, că drept răsplată sărută broscoiul pe buzele-i cărnoase. În acel moment vraja se rupse, iar prinţul redeveni cel ce-a fost odată. O privi pe fată, tuşi de 2 ori şi deodată îşi mărturisiră dragostea reciprocă. Se întristă frumoasa domniţă când află de neajunsul prinţului şi-l duse la un vraci cum nici împărăţia nu avea. Acesta-l cercetă cu băgare de seamă şi dădu de urma bolii ce-l năpăstuise. Din păcate, nu găsi leac să-i alunge virusul ce-l stăpânea, însă îi dădu un pumn de doftorii ce aveau să-l întărească şi înzdrăvenească. Cu gând bun, vraciul le mai spuse: să aibă grijă, că orice beteşug tratat cu neatenţie îl poate pune la pat, să se iubească numai sub scufie, să se păzească de sânge, să-i îndrume şi pe alţii ca el să vină să-şi ia bumbii de înzdrăvenire, să-i ia în serios şi să nu se teamă de prietenia lor, să-i cunoască şi să-i respecte. Că omul bolnav, oricât ar fi, e om ca toţi oamenii.

     Iar cei doi, respectând cuvântul înţeleptului, trăiră încă buni ani fericiţi şi poate mai trăiesc şi-acu`.