Undeva în lumea asta, nici aproape, nici departe, erau doi împăraţi vestiţi, de-i ştia şi frunza verde. Unul era Împăratul Roşu, cel dintâi în Cetatea Uterului, iar celălalt era Împăratul Falus cel Falnic, căpetenia oştirii celor 2 milioane. Şi cei doi erau în vrăjmăşie, căci Falus cel Falnic tare mai voia să cotropească ţinutul Cetăţii Uterului cu oastea lui.

     Mare nelinişte îl abătea pe Împăratul Roşu pe bună dreptate. Cetatea sa avea două turnuri în care le ascundea pe fiicele sale, făpturi dolofane dar frumoase-foc şi în mare primejdie de-ar fi fost ajunse şi ţintuite de vreunul dintre cei 2 milioane de oşteni. Obiceiul Împăratului Roşu era să lase în fiecare lună câte o fiică, când dintr-un turn, când din celălalt, liberă să facă jogging prin împrejurimi, căci prea se plângeau că le înţepeneşte trupul. Sătule de pedeapsa nemeritată, ele dispăreau în imensitatea Cetăţii Uterului, încercând să-şi găsească un rost. Falus cel Falnic trimitea deseori Oştirea celor 2 milioane, însă mulţi dintre ei uitau pentru ce au plecat şi se pierdeau pe drum, alţii plecând să-i caute pe cei rătăciţi se pierdeau şi ei şi uite-aşa totul părea în zadar.

     În semn de bucurie că ţinutul nu-i fu cotropit şi pus sub stăpânire, Împăratul Roşu se plimba, după fiecare invazie şi nu numai, mândru prin toată cetatea, cu trena după numele-i în urmă. Asta până ce află Falus cel Falnic, că fetele Împăratului Roşu aveau program fix de recreaţie. Stătu, calculă chibzuit şi află care-i momentul prielnic.

      Sună din bucium şi oştirea revigorată invadă ţinutul. Precum le era obiceiul, unii se opriră pe parcurs, ba împiedicându-se, ba alţii mergeau îndărăt, însă unul, doar unul, izbuti să ajungă departe şi iată-l faţă în faţă cu dolofana fiică de stânga a Împăratului Roşu. Se aflau pe strada Fallopio iar Ovulina, cu banderola de atlet, tocmai alerga spre cetate.

      – Fecioraş cu cap şi coadă/ vrei să ne luam la sfadă? Fugi din a mea cale/ că o iau la vale! îi spuse Ovulina, aplecată către partea stângă şi cu halo translucid în juru-i.

     – Ovulaş drăgălaş, cred că m-am înamorat/ lasă-mă să te iubesc, căci m-ai fermecat! spuse.

Super Sperm, viteazul oştirii.

     – De-i adevărat, hai, mă-mbrăţişează/ şi să ne ferim, tata ne veghează!

     Cei doi se plăcură în taină (adică ceva vreme, neştiuţi), dar cu zgomote de luptă, iar iubirea lor făcu rod un copil. Împăratul Roşu, prinzând de veste, se mânie foarte şi de supărare nu mai vru să-şi plimbe trena prin Cetatea Uterului până către porţi, precum obişnuia, căci aici însufleţirea amorului dintre Ovulina şi Super Sperm creştea frumos şi se dezvolta, iar cetatea îl hrănea şi îl păzea. Nici pe sora ei din partea dreaptă nu o mai lăsă la exerciţiile obişnuite, chiar dacă acum pericole nu mai erau, cu soldaţii rătăciţi ce mai vizitau culoarele Ovulinei oricum din când în când.

     Asta până când veni vremea ca cel mic să plece în lume. Stând la pândă, chiar şi Împăratul Roşu îl plăcu, însă nimănui nu spuse, iar după plecarea sa, se amăgi puţin şi porni iar să colinde Cetatea Uterului.

     Falus cel Falnic, înduioşat de ce se întâmplă, îi bătu obrazul lui Roşu Împărat că n-a fost de acord cu iubirea dintre viteazul oştirii şi dolofana lui fiică. Astfel, conveniră ca atunci când se mai întâmplă şi ştiu amândoi de acest lucru, să nu se mai mânie ci să-şi lase fiicele şi oştenii în voia iubirii şi-a sportului plăcut. În acest răstimp, ei să meargă să joace o tablă, nu înainte ca Împăratul Roşu să-şi lase la croitor trena spre înfrumuseţare ca următoarele parade să-l prindă tot mândru iar Falus cel Falnic să meargă la meşterul fierar pentru calibrarea tunurilor.