Râzi tu râzi…

     Se făcea că Împăratul Vărgat era crunt încercat de bătrâneţi şi greu îşi mai cârmuia poporul, aşa că îşi chemă la dânsul cele 2 fete: Promiscava şi Decentia. Şi pentru că erau surori gemene, nu ştia căruia să-i lase împărăţia, aşa că le spuse:

     – Fetele mele, am să vă supun la o încercare. Pentru a-mi alina sănătatea şubrezită, vraciul palatului are nevoie de o plantă numită Paracetaflor, însă aceasta se află la cale lungă de-aici, în Poiana Luminoasă. Prima care îmi va aduce această plantă va fi răsplătită cum se cuvine. N-am să vă dau bani, pentru că nu banul este cel ce vă ajută în viaţă, ci înţelepciunea. Ca ajutor, urmăriţi cei 2 porumbei de pe cer. Tu, Decentia îl ai pe cel alb, iar tu Promiscava, pe cel negru. Mergeţi de vă împliniţi porunca şi nu uitaţi, alegeţi calea cinstită!

     Cele două, pregătite cu merinde şi cu câte un cal zdravăn, ieşiră pe poarta palatului şi porniră amândouă după cei doi porumbei. Direcţia era aceeaşi, aşa că fetele îşi împărtăşeau bancuri şi întâmplări de la curte până când veselia le fu alungată de un nenoroc.

     În calea lor apăru un perete înalt de piatră. Porumbeii zburau deasupra în cerc ca semn că drumul se continuă dincolo de stâncă. La poalele ei se afla totuşi un fel de lift păzit de un prea falnic flăcău. Amândouă vrură să se urce aşa, însă aflară că tânărul liftier cerea 3 galbeni pentru un drum. Decentia nu mai zăbovi şi alese să depună mai multă trudă urmărind poteca dintre bolovani, cea care urca anevoios. Promiscava însă făcu o prietenie cu liftierul şi prin strategii simpliste îl fermecă. Se iubiră şi drept răsplată, frumosul o lăsă să folosească liftul. Ajunsă sus, ea chicoti de mulţumire. De-acum Decentia era cu mult în urma sorei sale, căci muntele nu se urca uşor.

     Promiscava îşi văzu de drum urmărind porumbelul negru, cale lungă şi greoaie căci soarele bătea amarnic şi fierbinţeala cuprindea natura. Lângă un copac văzu o fântână cu cumpăna mare, scârţâind. Dar nu putu Promiscava să se repeadă, căci un alt flăcău, frumos ca un zeu, păzea fântâna şi cerea drumeţilor 3 galbeni pentru o gură de apă. Neavându-i, fiica cea păcătoasă a Împăratului Vărgat se oferi să-i facă un masaj băiatului cu apa căci, spunea ea, îl vede cam deşelat de muncă şi cu junghiuri rezolvabile. Şi ca în prima încercare, Promiscava se folosi de trupu-i zvelt şi aţâţător pe după nişte boscheţi de prin-mprejur şi-şi primi bucuroasă cana cu apă. Gândind că sora ei este cu mult în urmă şi ştiind cât de uşor a trecut de încercări, chicoti iar, dar mai tare, cu râs de om smintit. Mai apoi simţi ea că se întâmplă ceva cu corpul său şi că nu-i a bună, însă se feri să dea importanţă, ca să n-o abată de la drum.

     La o zi depărtare ajunse şi Decentia, care în faţa unei asemeni încercări şi neavând cum să plătească, săpă pe lângă fântână o groapă până ajunse la un firicel de apă proaspătă cu care se răcori. Pe când pleca ea de la fântână, Promiscava ajungea deja la intrarea în Poiana Luminoasă unde la intrare sta un alt băiat, parcă mai frumos şi bine făcut decât toţi ceilalţi. Cu abdomenul în pătrăţele, cu tot părul în cap în onduleuri mai mlădioase decât ale ei, cu ochi pătrunzători şi barba potrivită…Şi cum poiana asta avea uşă, cheia era la dânsul, iar el deschidea doar celor care răspundeau la o ghicitoare. „Ce avem în trup şi nu se poate cântări?” Promiscava se gândi, dar iute renunţă, îi era mult mai uşor să  atragă-n mreaja ei şi cel din urmă tânăr, mai ales cu asemenea calităţi de excepţie. Şi-aşa făcu, inclusiv pentru plăcerea şi bucuria ei. Iat-o acum bucuroasă, cu buruiana tămăduitoare la purtător şi râzând în hohote, de data aceasta atât de tare, că de spaimă picară veveriţele din copaci. Până la urmă, acum nu mai conta nimic, căci avea să câştige împărăţia. Încălecă şi o luă la goană către palatul tatălui său, însă pe drum simţea că-i e trupul tot mai slăbit şi-o mânca pielea cea sensibilă ca de la o râie căprească.

     Când ajunse şi Decentia la Poiana Luminoasă, răspunse uşor la ghicitoare spunând că mintea e cea care nu se poate cântări şi iat-o cum cu mintea ei deschise uşa poienii de unde luă şi ea un fir de Paracetafor.

     Ajungând prima, Promiscava fu întâmpinată cu mare alai şi fală de tatăl său, însă văzând-o aşa slăbită şi mai ales scărpinându-se de zor, împăratul hotărî să o supună la o expertiză de control. Până aflară rezultatul, ajunse şi Decentia dezamăgită că n-a fost prima, dar bucuroasă că şi-a dus sarcina la capăt. Şi până la urmă, două fire de buruiană sunt mai bine decât unul singur pentru însănătoşirea părintelui iubit.

     Tuna şi fulgera bătrânul împărat de supărare când vraciul, în urma analizelor, observă că Promiscava suferea de mai multe boli ruşinoase, culese de pe la tinerii şi frumoşii domni întâlniţi în călătorie. Mâniat de aşa încălcare a vorbei părinteşti, căci le spusese de calea cea bună la început, dădu împărăţia Decentiei. Care râse şi ea, sănătos, la petrecerea de investire, şi şi mai sănătos când sora ei, Promiscava, reuşi să râdă din nou…

     Şi-am încălecat pe-o şea, sterilă şi fără de Nilă, ca să pot râde şi eu…

Alte articole

Ești pregătit pentru diseară?

Nu e timp de stat, este anul voluntariatului! Eşti pregătit pentru diseară ? Repetă puţin mişcările de dans, roagă pe cineva să se ofere voluntar şi exersaţi dansul împreună. Leagă-ţi şireturile, ar fi incomod ca la următorul chef să dansezi cu piciorul gipsat. E cool...

read more
…Un pupic?

     Cică trăia undeva, nu mai ştiu unde, un împărat. Şi împăratul acesta avea totul: munţi, întinderi, mai puţin liniştea sufletului, căci fiul lui se răscolea de suferinţi. Au încercat babele să-l doftoricească, însă nu era chip să-i curme suferinţa. Şi tare crunt...

read more
Că de n-ar fi…

A fost odată, într-un ţinut uitat de vreme şi de istorie, pe o colină verde şi însorită, o cetate numită Independent City aflată sub oblăduirea unui conducător numit Bârzan, singurul pământean adus pe lume de barză şi paraşutat tocmai în cetatea în care i-a fost...

read more

0 Comments

Submit a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *