Sindromul Imunodeficienţei Dobândite (în engleză AIDS) este o boală cauzată de virusul HIV (Virusul Imunodeficienţei Umane). Virusul distruge sistemul imunitar al organismului făcându-l incapabil să se apere în lupta cu agenţii infecţioşi.

A fi seropozitiv înseamnă a fi purtător de virus. Cei infectaţi cu HIV nu sunt neapărat bolnavi dar pot transmite virusul şi celorlalţi. A avea SIDA înseamnă a fi bolnav, partea finală a evoluţiei infecţiei cu HIV. Organismul nu mai poate lupta cu microbii şi apar diverse boli.

Mecanismul de transmitere a HIV este prin contact cu fluidele infectate în care virusul este în concentraţie mare (sânge, spermă, secreţii vaginale). La o persoană infectată, virusul HIV se află în toate fluidele corpului (sânge, spermă, secreţii vaginale, lapte matern, lacrimi, salivă) dar în concentraţii diferite. De aceea nu toate fluidele corpului sunt la fel de infectante.

HIV SE TRANSMITE prin:

raport sexual (vaginal, anal, oral)

sânge (primirea de sânge sau produse ale acestuia)

folosirea acelor şi a altor obiecte ascuţite, tăioase nesterilizate

de la mama infectată la făt (transmitere verticală)

HIV NU SE TRANSMITE prin:

strângere de mână; atingere; îmbrăţişare; folosirea în comun a cănilor, farfuriilor, tacâmurilor, a prosoapelor sau a hainelor; sărut; de pe clanţele uşilor; scaune de WC; din piscină; prin ciupituri de ţânţari.

Infecţia cu HIV poate fi depistată prin anumite teste de sânge care evidenţiază anticorpii sintetizaţi de organism contra virusului: ELISA, Western Blot. În primele 1-9 luni de la contactul infectant aceste teste nu sunt însă concludente – organismului îi trebuie acest timp pentru a sintetiza anticorpii pe care îi depistează testul – de aceea rezultatul definitiv nu poate fi ştiut până ce nu trece această perioadă, numită fereastră imunologică.

Ce este HIV?

HIV – Human Immunedeficiency Virus sau, în română, Virusul Imunodeficienţei Umane este un retrovirus* identificat ca sursa SIDA, izolat la Institutul Pasteur în 1983.

Acestă denumire de HIV i-a fost atribuită abia în 1986, existând divergenţe între cercetătorii care au încercat să-l izoleze (cei din Franţa şi cei din SUA – Robert Gallo).

Există 2 variaţii ale acestui virus: HIV1 şi HIV2, cel din urmă fiind mai puţin virulent decât primul şi fiind mult mai răspândit în Africa de Est. Acest lucru este important de ştiut pentru că testele de detectare a anticorpilor specifici sunt diferite pentru fiecare tip din cele două în parte.

O persoană infectată cu HIV nu manifestă simptome, infecţia poate fi descoperită doar prin testele de laborator, ELISA şi Western Blot.

*Retrovirusurile poartă această denumire pentru că utilizează o enzimă pentru a transforma ARN-ul lor în ADN, astfel multiplicându-se.

Ce este SIDA?

SIDA (Sindromul Imunodeficienţei Dobândite) este stadiul final, grav al infecţiei cu HIV, având o evoluţie îndelungată şi imprevizibilă.

Cele mai multe persoane infectate au evoluat către stadiul de boală gravă, SIDA şi deces în decurs de câţiva ani (5-7 ani la copii şi 7-10 ani la adulţi). SIDA reprezintă un set de simptome şi infecţii rezultate din înfrângerea sistemului imunitar de către virusul HIV şi nu o boală propriu-zisă, motiv pentru care nici nu are o simptomatologie specifică. În timpul stadiului SIDA organismul nu mai poate lupta cu bolile ce îl afectează.

Acţiunea HIV

HIV distruge sistemul imunitar al organismului. El nu poate supravieţui independent, ci numai într-o anumită categorie de celule albe (limfocita T4), pe care le distruge progresiv, paralizând astfel capacitatea sistemului imunitar de a organiza o apărare eficientă a organismului.

În momentul în care HIV pătrunde în organism, sunt posibile două evoluţii:

virusul rămâne inactiv, celula T4 infectată continuând să trăiască normal, iar infecţia există fără ca persoana să prezinte simptome. Totodată, virusul se transmite la alte persoane, în cazul în care persoana infectată are comportamente riscante (sex neprotejat, utilizarea de droguri injectabile)

virusul devine activ, se reproduce în interiorul limfocitului care se sparge şi eliberează un număr mare de virusuri, care vor infecta alte limfocite T4

În ambele cazuri, organismul începe să producă anticorpi specifici antiHIV, care se pot evidenţia la testare după 3-6 luni de la infectare.

Cum se transmite HIV?

HIV trăieşte în fluidele corpului şi se transmite prin contacul dintre sângele, sperma, secreţiile vaginale şi laptele matern al persoanei infectate cu organismul persoanei neinfectate.

Orice tip de contact sexual neprotejat este potenţial infectant, chiar dacă riscul diferă, în funcţie de leziunile produse asupra organelor persoanei care este la risc de infectare (care se expune).

Este suficient un singur contact sexual neprotejat cu o persoană infectată pentru a contacta virusul. Este suficient ca o persoană să utilizeze o singură dată droguri injectabile într-un grup în care se utilizează un acelaşi ac al seringii şi există o persoană infectată pentru ca virusul HIV să se transmită.

De aceea, pentru reducerea riscului de infectare, comportamentul responsabil este evitarea contactului dintre organismul neinfectat cu oricare dintre substanţele mai sus menţionate (sânge, spermă, secreţii vaginale, lapte matern) ale altei persoane.

Astfel, contactele obişnuite, care nu prespun schimb de fluidele menţionate mai sus între o persoană infectată şi una neinfectată nu sunt riscante din punct de vedere al infectării (ex. îmbrăţişare, strângere de mâini, utilizarea veselei etc.).

Protecţie HIV

Virusul HIV se găseşte în cea mai mare parte a lichidelor organismului însă posibila infectare depinde de cantitatea în care virusul se regăseşte în lichidul cu care persoana intră în contact. Pentru a te putea proteja de infecţia cu HIV este necesar să cunoşti lichidele infectante. Astfel, poţi evita contactul cu ele: sânge, spermă, secreţii vaginale, lapte matern.

Te poţi proteja prin:

abstinenţă/ limitarea numărului de parteneri/ folosirea corectă a prezervativului la fiecare contact sexual

folosirea instrumentarului medical de unică folosinţă sau sterilizarea sa corectă

sesizarea medicului de către mamele infectate pentru evitarea infectării copilului la naştere şi evitarea alăptării acestuia după naştere

fidelitatea & testarea ambilor parteneri în cazul cuplurilor care decid să renunţe la prezervativ

De reţinut…

Modalitatea uzuală de testare (testul ELISA) pune în evidenţă prezenţa anticorpilor specifici antiHIV, lucru ce este posibil după un anumit interval de timp de la momentul infectării (3-6 luni), până când concentraţia lor în sânge să poată fi evidenţiată prin analiza de laborator.

Această perioadă de timp în care se produc anticorpii specifici pentru ca rezultatul testului să fie relevant (între 3-6 luni) se numeşte fereastră imunologică.

În urma testării se poate constata starea persoanei, fiind definită ca seropozitivă (persoană infectată cu HIV sau HIV+, în cazul în care rezultatul testului este pozitiv) sau seronegativă (persoană care nu este infectată cu HIV, sau HIV-, în cazul în care rezultatul testului este negativ).

Foarte important de reţinut, atunci când ştiţi că aţi avut comportamente riscante şi doriţi să vă testaţi pentru HIV, acordaţi o atenţie sporită comportamentelor pe care le aveţi/ le-aţi avut în timpul acestei perioade, pentru a nu expune şi alte persoane riscului de infectare. Testarea este relevantă la 3-6 luni de la posibila infectare!

O altă modalitate de testare pentru HIV este testul Western Blot (WB), însă prin profunzimea analizelor, este considerat testul de confirmare a infecţiei. Un rezultat HIV+ la ELISA este întotdeauna urmat de WB.