EVRICA 2.0.– Educație pentru viața de familie și responsabilizare individuală prin programe de cetățenie activă pentru tinerii din România
Perioada de desfăşurare: 2015-2017
Finanţare: Grant din partea Elveției prin intermediul Contribuției Elvețiene pentru Uniunea Europeană extinsă
Beneficiar: Tineri pentru Tineri
Grup ţintă: educatori între egali, tineri/ adolescenți, elevi, consilieri școlari
Implementare (județe): Botoşani, Braşov, Brăila, Bucureşti, Constanţa, Dâmboviţa, Ialomiţa, Iaşi, Ilfov, Maramureş, Mehedinţi, Teleorman, Tulcea, Timiş, Vaslui.
Buget: 199.692,50 CHF (executat)
Scopul proiectului: Proiectul a urmărit creșterea accesului adolescenților și tinerilor din București și 14 județe la un program structurat și complet de educație în sănătatea reproducerii și sexualității, adresat adolescenților și tinerilor
Notă: Proiectul a fost derulat cu sprijinul inspectoratelor școlare din județele implicate, respectiv Municipiul București, în baza protocoalelor de colaboare semnate pentru fiecar an școlar, precum și cu unitățile școlare în care s-a implementat proiectul. În plus, pentru elevii minori, au fost soliciate și obținute acordurile de participare din partea părinților/ tutorilor legali ai acestora.
Activităţi principale:
- Revizuirea materialelor educaționale pentru grupurile țintă
- Formarea de echipe multidisciplinare – compuse din educatori între egali/ voluntari instruiți și consilieri școlari
- Derularea programului de educație pentru viața de familie în unitățile școlare
- Outreach / Caravane în mediul rural
- Întâlniri cu autoritățile locale
Rezultate:
- 490 voluntari tineri/ educatori între egali au fost instruiți (247/ An 1; 243/ An 2) printr-un program de formare de 21 de ore, derulat la final de săptămână de către formatorii Tineri pentru Tineri, precum și 177 consilieri școlari
- 9445 de adolescenți (clasele a IX-a – a XII-a) au participat la un program educațional de 6-12 ore în cadrul orelor de dirigenție și/sau educație pentru sănătate, precum și în cadrul activităților extrașcolare și extracurriculare din cadrul programului „Școala Altfel”. Astfel, în proiect au fost implicate 90 de unități școlare de nivel liceal și la program au participat elevi din 433 de clase.
- 7143 părinți au fost informați cu privire la programul educațional, temele abordate, metodele utilizate și materialele care au fost distribuite pentru activitățile cu elevii. În afară de transmiterea și semnarea acordurilor pentru părinți, acolo unde a fost posibil, au fost organizate și întâlniri dedicate cu aceștia.
- 4906 adolescenți (clasele a VII-a – a X-a) din unități școlare localizate în mediul rural/ urban foarte mic au participat la discuții/ activități pe temele abordate în program în comunitățile în care trăiesc.
- 14 întâlniri organizate cu autoritățile locale din sistemele cu responsabilitate pe temă (educație, sănătate, protecția copilului etc.)
EN Summary
EVRICA 2.0 – Family Life Education and personal responsibility through active citizenship programmes for Romanian youth continued the mission statement of Youth for Youth Foundation (YfY) to increase the access of Romanian adolescents and youth from Bucharest and other 14 districts to sexual and reproductive health education and friendly services, on a human rights based approach, contributing to the capacity building of the organization, including increased visibility of the subject and developed programmes.
The project also aimed at strengthening the operational capacity of YfY to provide the Family Life Education Program (FLE), through the establishment of multi-disciplinary teams of peer educators and school counsellors, followed by in-school activities for adolescents. Another objective was to involve local decision-makers in the needs assessment and the development of action plans regarding the sexual and reproductive health of the local youth, together with increased visibility of the interventions provided by NGOs. The projects also targeted to heighten the knowledge of adolescents and young people from the rural area regarding responsible behaviours in sexuality.
The main activities were: revising the training materials, training for the members of multidisciplinary teams, developing the FLE program in schools, outreach in the rural area and meetings with the local authorities, all sustained through the project management activities (that include specific measures for organizational development).
The project started with the training of the 490 youth peer-educators and 177 school-counsellors that provided the in-school program for 9445 students. Additionally, 52 outreach activities were organized in the rural area, in order to increase the knowledge and attitudes regarding risk-reducing behaviours for 4906 disadvantaged adolescents and young people. In order to sensitize and involve local decision-makers, 14 meetings with them were organized, also with active local NGOs, community members and beneficiaries of the project. Thus, local administration representatives are expected to understand the importance of the comprehensive approach in health prevention and the NGOs’ role in providing impact programmes.
EVRICA 2.0 had 24 months of implementation, with interventions in all Romanian development areas. The solicited grant was of 178.558,73 CHF, completed by the YfY contribution of 21.133,76 CHF, reaching a total of 199.692,50 CHF executed budget.
Alte articole
Me & You & Everyone We Know – program de prevenire și combatere a violenței și hărțuirii în rândul adolescenților
Perioada de desfășurare: 17 iulie – 26 octombrie 2025 Finanțare: Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale – Concursul național de proiecte de tineret și studenți Buget: 149.974 lei, din care 134.974 lei contribuție MMFTSS și 15.000 lei...
Școli de bine – dezvoltarea și implementarea unui model de intervenție public-privat pentru promovarea și susținerea sănătății mintale a adolescenților
Perioada de desfășurare: 15 ianuarie 2025 – 30 iunie 2025 Finanțare: Programul În Stare de Bine, susținut de Kaufland România și implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile Buget: 175.000 lei Beneficiar: Asociația „Fundația Tineri pentru Tineri” Grup...
Îndrăznește să fii mare – un program cu și pentru adolescenți
Perioada de desfășurare: 29 august 2024 – 31 martie 2025 Finanțare: Programul „În stare de bine”, susținut de Kaufland România și implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile Beneficiar: Fundația Tineri pentru Tineri Grup țintă: elevi de liceu,...
Îndrăznește să fii mare!
Perioada de desfășurare: 5 septembrie 2023 – 2 decembrie 2023 Finanțare: Sectorul 6 al Municipiului București Beneficiar: Fundația Tineri pentru Tineri Grup țintă: elevi de liceu, educatori între egali, cadre didactice, consilieri școlari și părinți Aria de...
INTIMISFERA
Perioada de desfășurare: 2023 Finanțare: Corpul European de Solidaritate Beneficiar: grup de inițiativă al voluntarilor Tineri pentru Tineri / Fundația Tineri pentru Tineri Grup țintă: adolescenți, tineri, voluntari, vizitatori ai expoziției și public interesat de...
EVRICA 3.0 – Educație pentru Viața de tânăr și Responsabilizare Individuală prin programe de Cetățenie Activă pentru adolescenții din România
Perioada de desfășurare: neclară în documentele consultate pentru site; raportarea finală este din 2024 Finanțare: Active Citizens Fund România Beneficiar: Fundația Tineri pentru Tineri Grup țintă: adolescenți și tineri, elevi voluntari, mentori, cadre didactice și...

0 Comentarii