A fost odată o ţară aflată undeva către capătul pământului, tocmai unde apunea soarele şi numele i se trăgea chiar de-acolo: Ţara Apusului. Veşnic era ziua scurtă şi noaptea lungă şi ca şi când asta nu era de ajuns, poporul era sărac. Chiar împăratul avea o pricină, căci era lipsit de atenţie pentru popor şi-un trândav cum rar se vede. Iscălea 2-3 răvaşe şi-n rest trăgea mâţa de coadă.

     Ţinea mult la vietatea asta, mâţa era atât de sătulă de plictisitorul împărat, încât privind-o cum era aşa nepăsătoare, ziceai că-i un pietroi cu păr. La două ore înainte să se-ntunece, împăratul cădea într-un somn adânc până-n cealaltă zi.

     Poporul era mai ales nefericit, căci se căznea muncind pe bani puţini şi pentru că n-aveau destui galbeni, bărbatul cu femeia nu îndrăzneau a aduce pe lume mai mult de un copil. Trişti mai erau şi pruncii, că n-aveau surioare şi frăţiori cu care să se joace şi să împartă totul. Părinţii şi bătrânii se gândeau şi mai îngrijoraţi, căci pe viitor, nu vor avea cui să lase treburile casei, cine să-i mai îngrijească şi cine să ducă ţara în spate?

     Într-o zi, pe când părinţii erau plecaţi la muncă, copiii se hotărâră să-l înveţe minte pe împărat pentru purtarea lui necuviincioasă, aşa că invadaseră palatul. Şi iată-l pe împărat, scos cu tot cu pat şi mâţă de către prunci şi aşezat în aerul liber. Căpetenia oştirii de copii îi spuse trândavului încoronat că de nu va trece nişte probe, ei îl alungă din împărăţie. Se burzului împăratul, însă nu avu de ales şi ascultă care-i erau sarcinile.

     El trebuia să înconjoare palatul de două ori, sărind coarda. Mai apoi, să deseneze cu creta pe asfalt un elefant cu păpădie după ureche şi paraşută. În cele din urmă, să pună 20 de întrebări legate de anotimpul primăvara. Aşa cum era de aşteptat, împăratul obosi la doar trei paşi alergaţi cu coarda-n mână, iar la al patrulea căzu în barbă. Abia mai sufla după ce termină cele două ture, dar se amuză puţin desenând elefantul cu păpădie după ureche şi paraşută, însă îi fu greu să pună chiar şi trei întrebări despre primăvară. În sfârşit, seara isprăvi şi se întoarse în palatul său.

     Acum împăratul, aducându-şi aminte, prin probe, de anii copilăriei, putu să preţuiască voioşia pruncilor, imaginaţia lor abundentă şi curiozitatea cu care află atâtea lucruri despre lume. Înţelese cât de importanţi sunt copiii pentru viaţa omenirii, pentru ţara lui şi se dezmetici din nepăsarea în care se afunda. Necazurile poporului său îşi găsiră acum rezolvare, oricare erau ele. Dădu chiar ordin ca toate familiile cu mai mulţi copii să primească un pumn de galbeni în fieştecare lună.

     Şi-ntr-adevăr, viaţa în Ţara Apusului s-a schimbat, căci au început să apară tot mai mulţi copii, curţile răsunau de glasuri colorate iar apoi, crescând ei, erau destui să se ajute reciproc, să facă familii frumoase şi mari şi să sperie duşmanul ce râvnea la meleagurile ţării lor.