Banner Program Zambește-ti in fiecare zi

Zâmbește-ți în fiecare zi

Programul Național de educație pentru sănătate în școala românească

Eforturile organizației Tineri pentru Tineri de a asigura accesul universal la educație și servicii de calitate în sănătatea reproducerii și sexualității sunt mai mult decât dezvoltarea și implementarea de programe model (cum este programul de educație pentru viața de familie, adresat în mod special adolescenților), ci și de contribuție la politici publice care să asigure acest acces. Mai mult, sustenabilitatea programelor realizate de sectorul neguvernamental se demonstrează prin preluarea și scalarea acestora la nivel guvernamental. Programul Național de Educație pentru Sănătate în Școala Românească (PNESSR), lansat în 2001 de către Guvernul României este rezultat și al muncii de advocacy realizate de TpT începând cu 1997, când ne-am trasat o direcție clară legată de necesitatea unui program național, complex și asumat la nivel guvernamental care să realizeze prevenirea în sănătate prin educație, în populația generală.

Perioadele și activitățile în care Tineri pentru Tineri a fost alături de sistemul național de învățământ, prin Ministerul Educației și structurile subordonate ale acestuia, până la nivel de unitate școlară, dedicați în a susține, dezvolta, adapta și îmbunătăți PNESSR sunt și în funcție de proiectele derulate împreună:

2001 – Lansarea PNESSR, mai precis lansarea oficială, în principal prin parteneriatul între sistemele de educație și sănătate (MEN și MS), dar și cu organizațiile neguvernamentale active în diversele domenii de conținut ale programului. Susținere financiară: Fondul ONU pentru Copii (UNICEF), Fondul ONU pentru Populație (UNFPA), Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID), Banca Mondială

2001-2004 – Pilotare în 15 județe, având ca rezultate cercetarea de stabilire a metodologiei de implementare a opționalului de educație pentru sănătate (teme de conținut, abordare, metode și tehnici de predare, furnizori ai programului). Susținere financiară: Fondul ONU pentru Populație (UNFPA), Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) – JSI Research & Training Institute

2004-2009 – Cu susținerea financiară din partea Fondului Global de Combatere HIV/SIDA, TBC și Malariei în România, prin programul „Combaterea HIV/SIDA: un răspuns cuprinzător, coordonat, multisectorial în România”, ID H17O1A2 și ID H18O1A2 s-au consolidat bazele pentru disciplina opțională „Educație pentru Sănătate”, realizată modular de la clasa I-a până în clasa a XII-a, după cum urmează: 2004 – Elaborarea programei școlare de educație pentru sănătate și aprobarea acesteia prin OMEN 4496/ 11.08.2004 (încă în vigoare); 2005-2006 – Formarea a 400 de formatori naționali (sistemul de învățământ, sănătate publică, ONG); 2005-2006 – 8785 cadre didactice formate la nivel național în temele de conținut ale educației pentru sănătate și metodelor de predare pentru formarea de atitudini, abilități și livrarea de cunoștințe corecte în rândul elevilor, în baza unui program de formare standardizat; 2006-2009 – Menținerea și monitorizarea programului, cu rezultate în consolidarea și adaptarea opționalului; elaborarea și furnizarea de materiale didactice auxiliare (ghid informativ, ghid metodologic, caiete pentru elevi). Tineri pentru Tineri a contribuit din perspectiva conținutului la tematica „Sănătatea Reproducerii și a Familiei” (tema 7), asigurând totodată și funcții legate de secretariatul/ managementul acestui program nou pentru sistemul de învățământ, care presupunea colaborare multi- și inter-disciplinară și sectorială. Pentru această perioadă și proiect derulat în parteneriat este important să reținem angajamentul ferm al Ministerului Educației și al întregului sistem guvernamental, până la cel mai înalt nivel, de a realiza în mod eficient și eficace un program național de prevenire prin dezvoltarea opționalului de educație pentru sănătate.

2009-2012 – susținerea financiară s-a realizat prin Fondul Social European/ Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, cod contract POSDRU/1/1.1/S/7; ID 4390, un proiect derulat cu mai mulți parteneri, Ministerul Educației Naționale fiind Beneficiarul principal. Campania de conștientizare adresată elevilor „Descoperă o lume sănătoasă” a implicat 13.811 copii și adolescenți într-o serie de activități de educație, formare și dezvoltare, care s-au derulat în mai multe medii (începând cu școala, până la tabere în care au participat elevii din mediul rural). Mai mult, în contextul în care deja exista personal didactic format care preda din 2005, era important să se realizeze sensibilizarea decidenților și implementatorilor opționalului de educație pentru sănătate. Astfel, o altă serie de activități au condus la rezultatele de 2 programe de formare acreditate – OM 4620/05.08.2010 și implementate – 1961 decidenți (de la nivel de inspector general până la nivel de director de unitate școlară din mediul rural sau membru în CA); 42 consilieri școlari; 122 implementatori; 124 elevi – voluntari (membri CSE/ CJE). Un alt rezultat se referă la elaborarea de politici secundare în educație și la Ordinul comun MEN 5298/07.09.2011 și MS 1668/09.12.2011 publicat în MO nr. 12 din ianuarie 2012, cu privire la aprobarea „Metodologiei de examinare a stării de sănătate a preșcolarilor și elevilor din unitățile de învățământ de stat și particulare autorizate/acreditate, privind acordarea asistenței medicale gratuite și pentru promovarea unui stil de viață sănătos”. Prin acest proiect, supus multor piedici administrative și de derulare în cadrul POSDRU, s-a continuat și extins mesajul importanței educației pentru sănătate la nivel național, personalul didactic și comunitățile școlare înțelegând și asumându-și rolul de implementatori în cea mai mare intervenție națională cu privire la prevenire și formarea unor comportamente mai responsabile pentru noile generații. Denumirea completă a proiectului: Oferte educaționale inclusive extracurriculare și extrașcolare pentru formarea stilului de viață sănătos și a cetățeniei active pentru copii din comunități dezavantajate, cu precădere rurale, în învățământul preuniversitar din România

2010-2013 – Tineri pentru Tineri, în calitate de Beneficiar, a implementat împreună cu Ministerul Educației Naționale – Partener Național Unic, un proiect susținut de Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, cod contract POSDRU/85/1.1/S/62075. În afară de continuarea activităților de formare pentru diverse categorii de potențiali implementatori și decidenți din sistemul de învățământ, anume formarea consilierilor școlari și ai inspectorilor de specialitate (învățământ preșcolar, învățământ primar, educativi, biologie, educație fizică și sport) – 268 persoane, precum și accentul activităților de prevenire prin educație pentru sănătate pentru preșcolarii și elevii din ciclul primar din mediul rural, anume 67.895 din 1.787 unități școlare, un element central pentru acest proiect a fost revizuirea programei școlare de educație pentru sănătate aprobată în 2004 prin OMEN 4496/ 11.08.2004. Această revizuire trebuia realizată pe de o parte din perspectiva aducerii la zi din perspectiva metodologiilor în vigoare în sistemul de învățământ (centrarea pe competențe), dar și pentru adaptarea la noile provocări aduse de tehnologie în rândul copiilor și adolescenților. Chiar dacă acest proces de revizuire a respectat toate rigorile posibile, implicând specialiști și practicieni din toate domeniile, documentul final nu a fost asumat la nivelul care să-i permită înlocuirea celui din 2004. 

În data de 10 decembrie 2021, Programul Național de Educație pentru Sănătate în Școala Românească împlinește 20 de ani de la lansare. În tot acest timp, în perioada primilor 10 ani cu o creștere accelerată și în care personalul din educație și partenerii acestuia au lucrat cu entuziasm pentru accesul tuturor preșcolarilor și elevilor la noțiuni fundamentale de prevenire și dezvoltare armonioasă, inclusiv cu implicarea părinților și a comunității extinse, iar ultimii 10 ani pe scădere și ne-asumare, programul se menține la un nivel mediu de 5-6-7% din populația școlară din preuniversitar. Și trebuie să recunoaștem, inclusiv noi, la Tineri pentru Tineri, că în lipsa unor angajamente ferme prin politici publice și bugetare realistă, acest procent se va afla în scădere.