Acest articol nu ar putea începe mai bine decît cu o definiţie a prezervativului: cuvântul “condom” (prezervativ-în limba engleză) se pare că provine din latinescul “condus” care înseamnă recipient. O altă explicaţie ar putea fi aceea că primul prezervativ confecţionat din intestine de animale a fost inventat de un medic militar britanic, colonelul Quondam în jurul anului 1645, iar denumirea ar fi fost derivată din numele lui. Se spune că acesta era medicul personal al regelui Charles al II-lea şi a găsit pentru acesta trucul care îl ajuta să prevină naşterea multor copii nelegitimi.

De-a lungul istoriei, oamenii au încercat să găsească cele mai bune metode pentru a preveni conceperea unui copil şi pentru a preveni apariţia bolilor venerice. Metode evidente cum ar fi retragerea penisului înainte de ejaculare, duşuri abundente la sfârşitul unui raport sexual, pot fi considerate predecesoarele prezervativului de astăzi, şi cu toate acestea INEFICIENTE.

Egiptul antic

În Egiptul antic era folosită o teacă de pânză pentru protecţia împotriva înţepăturilor de insecte şi a bolilor tropicale. Chinezii au încercat să se ferească de infecţii, folosind o hârtie de mătase înmuiată în ulei pentru a-şi acoperi penisul, iar japonezii aveau la îndemână două tipuri de prezervative: “Kawagata” sau “Kyotai” care erau confecţionate din piele subţire şi ”Kabutogata” confecţionată din carapace de ţestoasă sau coarnele animalelor. Romanii foloseau tampoane înmuiate într-o soluţie făcută din plante şi prezervative confecţionate din vezică de capră. Primele dovezi atestate ale apariţiei prezervativelor datează din jurul anului 1000 înainte de Hristos. Cu toate acestea, se pare că cel mai vechi prezervativ folosit vreodată a fost descoperit la Birmingham, Londra, în timpul unor escavaţii. Acesta datează din anul 1640 Î.H. şi este confecţionat din intestine de peşte.

Istoria prezervativelor în Europa începe în jurul anilor 100, 200 d.H., perioada din timpul căreia datează primele scene pictate în peşterile din Franţa. În timpul secolului al XVI-lea epidemiile de sfilis au luat proporţii nemaiîntâlnite. De aceea, în anul 1564, doctorul italian Gabriel Falloppio, prezintă în cartea sa, “Morbo Gallico”, cum un prezervativ confecţionat dintr-o bucată de pânză înmuiată într-o soluţie făcută pe bază de ierburi şi sare, îi poate proteja pe bărbaţi împotriva bolilor venerice. În secolul al XVIII-lea, erau folosite în egală măsură, prezervativele din mătase şi pană şi cele confecţionate din intestine de miel sau de capră. Pentru a preveni alunecarea lor de pe penis în timpul actului sexual, acestea erau prevăzute cu un şiret care se lega la capătul deschis al prezervativelor. Cele confecţionate din vezica sau intestinele animalelor puteau fi folosite de mai multe ori. În picturile contemporane apar scene în care oamenii agăţau aceste prezervative la uscat de un cârlig sau chiar de o sârmă de rufe.

Nu se ştie cu exactitate cine a inventat prezervativul, însă există certitudinea că el a fost folosit încă din cele mai vechi timpuri. Există evidenţe scrise, precum “Marchizul de Sade” sau jurnalul lui James Booswell, despre care se spune că ar fi avut două fobii în viaţă: duelurile şi maladiile venerice. De altfel, nici Casanova, romanticul amorez, nu a stat departe de acestă invenţie, el folosind prezervativul pe care îl numea “redingotă englezească”, pentru a se proteja de… procese de paternitate, dar şi de infecţii şi boli nedorite.

Prin secolul al XVIII-lea au început să apară mai frecvent prezervativele fabricate din intestine de animale. Din cauza preţului lor destul de piperat, ele nu erau accesibile pentru toată lumea, iar cei care şi le permiteau o dată, le refoloseau apoi. Cronicile vremii numesc acest tip de prezervative “o armură împotriva plăcerii şi o pânză de păianjen împotriva infecţiilor”.

Tot în secolul XVIII, a început să se dezvolte şi comerţul cu prezervative. La vremea respectivă exista deja un magazin specializat în vânzarea de prezervative, care avea sediul la Amsterdam. La Haga, un mic industriaş, pe nume Mathijs van Mordechay Cohen vindea prezervative făcute “de mână” din vezică de miel. La mijlocul aceluiaşi secol, comerţul cu prezervative a ajuns şi la Londra.

În centrul acestei activităţi se aflau două doamne, Mrs. Phillips şi Mrs. Perkins. Fiecare avea câte un magazin de prezervative, iar reclama şi-o făceau cu ajutorul pamfletelor ritmate. Principalii clienţi erau farmaciile, turiştii şi ambasadorii. Însă acestor două doamne, cea mai mare concurenţă le-o făcea Miss Jenny, o tânără care vindea prezervative la mâna a doua.

În anul 1839, Charles Goodyear a descoperit un mod de procesare a cauciucului natural, care este prea tare când este rece şi prea moale când este încălzit, astfel încât să-l facă mai elastic. Astfel au apărut primele prezervative din cauciuc vulcanizat, ele aveau avantajul că se puteau întinde fără a se rupe la folosire. Cu toate acestea, prezervativele din cauciuc aveau unele zbârcituri şi erau destul de groase încât să nu fie prea confortabile, în plus, erau disponibile numai în Anglia şi în Statele Unite ale Americii. O altă problemă a lor era că nu aveau stabilitate pe penis şi puteau fi oricând “pierdute”. În 1861 a fost publicată prima reclamă la prezervative în “New York Times”.

În 1873, este votată legea Comstock numită după iniţiatorul său, Anthony Comstock. Acestă măsură a scos în afara legii reclama la absolut orice fel de produse contraceptive şi, de asemenea, a permis serviciilor poştale să confişte toate prezervativele comercializate prin poştă. Până în 1920, cele mai multe prezervative erau fabricate prin introducerea unei forme într-o baie de substanţă cauciucată, apoi vulcanizată şi trecută printr-un jet puternic de apă rece. În anii ’20, Frederick Killian a început fabricarea unor prezervative din latex. Acestea aveau avantajul de a rezista mai mult, de a fi mai subţiri şi de a nu avea nici un miros. Abia acest tip de prezervative s-a bucurat de un real succes pe piaţă.

La începutul anilor ’60, folosirea prezervativelor pe post de contraceptive a scăzut drastic, odată cu apariţia pilulei, a diafragmei şi a steriletului. Totuşi, în anii ’80, odată cu fenomenul HIV, prezervativul cunoaşte o redresare puternică.

Primele prezervative comercializate aveau ataşate următoarele instrucţiuni:

• folosiţi un prezervativ nou pentru fiecare act sexual în parte;
• puneţi prezervativul imediat ce erecţia se instalează, înainte de orice contact sexual;
• scoateţi prezervativul imediat după ejaculare, evitând scăparea lui din mână.

În prezent, la aceste instrucţiuni s-au mai adăugat alte câteva care oferă sfaturi despre cum se folosesc prezervativele din latex.

În zilele noastre, prezervativele se vând în cutiuţe, câte 3 în fiecare pachet. Dacă ai ajuns la numărul de 4 contacte sexuale ai nevoie de un alt pachet, asta dacă nu ai provizii făcute din timp. Ce te faci atunci când nu ai un prezervativ la tine și nici posibilitatea de a cumpăra, iar nevoia este urgentă? Ai nevoie de o cutiuţă special concepută pentru asta.

Protejează prezervativul şi astfel te poţi asigura că îl vei avea întotdeauna la tine fără ca cineva să suspecteze ce ai tu în ea. Te va ajuta să te fereşti de infecţii şi de o sarcină nedorită, având posibilitatea unei vieţi active, sau pur şi simplu normale din punct de vedere sexual.

Autor: Alina Schiau