Me & You and Everyone We Know
Program de prevenire și combatere a violenței
Istoric
Programul a început printr-un proiect inițiat în 2016, finanțat în cadrul programului Drepturi, Egalitate și Cetățenie 2014/2020, ca o acțiune transnațională cu scopul de a combate hărțuirea și violența sexuală împotriva femeilor și fetelor. Această inițiativă a implicat patru țări europene și cinci parteneri, care au lucrat împreună: Comunità Nuova Onlus și CODICI | Cercetare și Intervenție în Italia, Fundația Tineri pentru Tineri în Romania, Fryshuset din Suedia și Universitatea Middlesex din Regatul Unit.
Proiectul a vizat prevenirea hărțuirii și a violenței sexuale împotriva fetelor din mediul preuniversitar, urmărind trei obiective specifice și implementarea activităților conexe: activități educaționale în licee pentru a preveni și recunoaște hărțuirea și violența sexuală; formarea profesioniștilor din școli, cu accent pe relațiile intergeneraționale; implicarea mediului școlar în activitățile de diseminare în țările participante și la nivel european. Astfel, a fost dezvoltat și pilotat un instrument inovativ (un set de cartoane de lucru – material auxiliar didactic) pentru prevenirea și combaterea violenței și hărțuirii (sexuale) mai ales în cazul fetelor.
Instrumentul a fost aplicat pe parcursul a doi ani școlari la 886 elevi din București și 69 cadre didactice, care au apreciat atât inovația și modul de prezentare a acestui material, cât mai ales modul în care se reușește obținerea de rezultate în domeniul abilităților socio-emoționale și reducerea anumitor manifestării discriminatorii sau chiar de stigmatizare între elevi. Implicarea a fost mai degrabă la nivelul consilierilor școlari, iar cei care au condus sesiunile au fost voluntari seniori/ formatori din cadrul organizației, tocmai datorită faptului că nu s-a realizat și un suport de curs/ ghid de facilitare. Mai mult, tot de atunci ni s-a solicitat în mod repetat adaptarea programelor noastre sau dezvoltarea de noi programe care să adreseze nivelul pre-adolescenței, deci scăderea vârstei pentru grupul țintă final de elevi de la 14-16 ani la 10-14 – nivelul gimnazial.
În 2019, cu sprijinul financiar din partea Primăriei Sectorului 3, am continuat acest proiect pilot, realizând și programul de formare (20 de ore) pentru facilitatori, inclusiv suportul de curs, precum și revizuirea instrumentului (setului de cartoane) prin completarea lui cu 33 de noi cărți. În cele 4 luni de proiect, am ajuns la 542 elevi din liceele din sectorul 3, prin intermediul a 60 voluntari instruiți.
În prezent, programul nu se derulează prin niciun proiect, dar elemente din acesta (unele studii de caz și utilizarea instrumentului cu cărțile de joc realizate) sunt utilizate în cadrul sesiunii de prevenire a violenței și hărțuirii (sexuale) din cadrul programului de Educație pentru Viața de Familie – online.
Abordarea programului
Programul se adresează elevilor de nivel gimnazial, cu recomandare pentru clasele a VII-a și a VIII-a, dar mai ales pentru nivelul liceal (clasele a IX-a și a X-a). Poate fi încadrat în disciplinele „Consiliere și dezvoltare” și „Educație pentru sănătate” (temele „sănătate mintală”, „sănătatea reproducerii și a familiei”, „accidente, abuz, violență fizică”), dar poate fi realizat și extrașcolar/ extracurricular.
Programul se realizează prin instrumentul elaborat (setul de cărți), ce este sprijin pentru o serie de ateliere despre violență, relații și roluri de gen. La baza acestuia sunt 9 povești (studii de caz), bazate pe opiniile și experiențele adolescenților care au fost consultați la începutul elaborării materialului și programului. Fiecare poveste abordează violența în relațiile intime dintre adolescenți dintr-o perspectivă diferită, atât în ceea ce privește personajul principal, tipologia experienței, cât și provocările.
Prin utilizarea instrumentului se urmărește stimularea conversațiilor educaționale despre violența în relațiile intime dintre adolescenți, dar și între adulți și adolescenți. Prin conversație educațională înțelegem o discuție ghidată, reflexivă și profundă care are ca scop explorarea și interpretarea semnificațiilor, valorilor și emoțiilor. Prin violență în relațiile intime ne referim la o serie de comportamente violente legate de intimitate, sexualitate și identitate, cum ar fi hărțuirea sexuală, violența bazată pe gen, fenomene de agresiune și abuz care se petrec atât în mediul fizic, cât și în cel online.
Știm că abordarea acestor subiecte nu este o sarcină ușoară, mai ales din perspectivă educațională. Deși fenomenele de violență (sexuală) ce îi implică pe adolescenți sunt în creștere (ca număr și gravitate) și nu doar în România, există încă destul de puțină experiență în abordarea eficientă pentru această categorie de vârstă. Prevenirea și combaterea hărțuirii și violenței, inclusiv în formele de violență bazată pe gen, violență sexuală și în relațiile apropiate/ intime necesită un cadru educațional capabil să deconstruiască stereotipurile și rolurile sociale de gen, precum și să facă loc pentru auto-evaluare și reflecție.
Durata standard a programului
4 ateliere (1/ 1,5 ore per atelier) pentru grupele de elevi și 20 de ore de formare pentru cei care livrează programul. Astfel, programul se poate derula și în 2 zile consecutive, cu câte 2-3 ore – în cadrul săptămânii Școala Altfel/ ca activitate extrașcolară, dar și pe parcursul a 4 săptămâni, cu câte o oră/ săptămână. Ideal este ca acest program să se desfășoare cu elevii care au fost inițial incluși în programul de Educație pentru viața de familie (nivel liceal) sau programul pentru Fete și Băieți (nivel gimnazial).
Cine livrează?
Consilieri școlari, cu condiția formării prealabile prin cursuri de formare organizate la nivel local, dar și educatori între egali, mai ales pentru nivelul liceal, cu aceeași condiție a formării anterioare. Este deosebit de important ca cei care facilitează să dețină deja competențe în lucrul pe atitudini cu adolescenții și să respecte o etică riguroasă legată de manifestarea propriilor atitudini/ prejudecăți/ opinii în fața elevilor.
Metodologie
Programul se realizează prin intermediul unui set de cărți ce se constituie ca un instrument de stimulare a conversațiilor educaționale despre violența în relațiile intime dintre adolescenți și între adulți și adolescenți.
Prin „conversație educațională” înțelegem o discuție ghidată, reflexivă și profundă, care are ca scop explorarea și interpretarea semnificațiilor, valorilor și emoțiilor. Prin „violență în relațiile intime” ne referim la o serie de comportamente abuzive legate de intimitate, sexualitate și identitate, cum ar fi hărțuirea sexuală, violența bazată pe gen, care se petrec atât în mediul fizic/ offline, cât și în mediul online.
Abordarea acestor subiecte este un demers educațional destul de dificil. Deși aceste fenomene sunt în creștere ca număr și gravitate, există puțină experiență în abordarea eficientă a acestora cu adolescenții. Prevenirea și combaterea hărțuirii sexuale, a violenței bazate pe gen și a hărțuirii în relații intime în rândul adolescenților sunt intervenții ce necesită un cadru educațional complex, capabil să deconstruiască stereotipurile și rolurile sociale de gen, precum și care să facă loc pentru auto-evaluare și reflecție.
Pachetul de cărți, compus din 90 de cărți (inițial 58), este organizat în 5 categorii: personaje; peisaje/ contexte; emoții și relații; afirmații și definiți comune. Personajele, peisajele/ contextele și cărțile ce cuprind emoții/relații sunt ilustrate, iar cele cu afirmații și definiții comune sunt în principal text. Imaginile au fost concepute pentru a facilita diferite interpretări, pentru a fi ușor de citit și a menține atenția participanților prin mai multe niveluri de semnificație.
Programul se derulează în principal utilizând unul sau mai multe dintre cele nouă studii de caz („povești”), care sunt bazate pe opiniile și experiențele adolescenților consultați la începutul proiectului. Fiecare poveste abordează violența în relațiile intime dintre adolescenți dintr-o perspectivă diferită, în ceea ce privește personajul principal, tipologia experienței și provocările. Aceste cazuri sunt apoi deconstruite și construite cu sprijinul celorlalte cărți.
De reținut
Programul vine în sprijinul legislației naționale și internaționale legate de prevenirea și combaterea violenței de gen. Cadrul legal și al politicilor se regăsește în: Convenția de la Istanbul; Declarația privind eliminarea violenței împotriva femeilor din cadrul Organizației Națiunilor Unite; Angajamentul Uniunii Europene împotriva discriminării LGBTQ și a homofobiei; Angajamentul Uniunii Europene împotriva agresiunii și violenței în școli.
Din perspectivă națională, programul susține măsurile preventive prin educație. Legislația națională (în afară de reglementările aplicabile sistemului de învățământ) se referă la: Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați, cu modificările și completările ulterioare; Legea nr. 178/2018 de modificare si completare a Legii nr. 202/2002; O.U.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările și completările ulterioare; Decretul nr. 342/1981 privind ratificarea Convenției pentru eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva femeilor (CEDAW).
Descrierea modulelor
- Conversația educațională
Este funcția principală pe care o poate realiza întregul pachet. Poveștile sunt concepute pentru a crea un scenariu fictiv, în care participanții învață să se ocupe de probleme complexe, într-un spațiu sigur și să facă schimb de opinii cu privire la emoțiile, valorile și părerile lor, bazându-se pe experiențele personajelor. Poveștile pot fi citite în grupuri mici, iar facilitatorul poate adresa o serie de întrebări pentru a-i ajuta pe participanți să încadreze discuția în viața reală.
- Identificarea
Pachetul e conceput pentru a promova identificarea cu experiențele și emoțiile trăite de personaje, anume prin capacitatea de a experimenta puncte de vedere diferite. Cărțile ce conțin emoții și relații pot fi folosite pentru a explora sentimentele și trăirile fiecărui personaj și pentru a le compara cu cele exprimate și discutate de participanți.
- Deconstrucția
Următoarea etapă este de a-i sprijini pe participanți să identifice modul în care modelele socio-culturale legate de gen, sexualitate și relații duc la formarea de comportamente individuale, deconstruind totodată stereotipuri și prejudecăți. Cărțile ce conțin prejudecăți sunt concepute în mod explicit pentru această funcție: ele pun la îndoială o declarație preconcepută care se află în spatele credințelor și comportamentelor despre identități și relații – cum ar fi așteptările diferențiate privind fetele și băieții – și pot fi folosite pentru a începe o nouă discuție la un alt nivel de profunzime.
- Definirea și încadrarea
Cărțile cu definiții sunt concepute pentru a ajuta la încadrarea efectivă a experiențelor explorate cu celelalte cărți. Aceste definiții pot sprijini participanții să localizeze discuția într-un cadru mai larg și să compare paleta de sensuri asupra violenței în relații cu cele recunoscute de instituții.
- Generarea
Funcția generală a programului și a pachetului este de a crea noi atitudini față de relațiile intime ce țin de depășirea stereotipurilor, promovarea libertății, luării de decizii în cunoștință de cauză și respectului reciproc. Toate poveștile se termină deschis, permițând rescrierea lor cu noi personaje sau schimbând opțiunile de acțiune ale celor deja implicate. Cărțile ce conțin personaje, precum și cele cu peisaje/ contexte pot fi folosite pentru a crea noi povești, bazate pe creativitatea participanților.
Elemente de valoare adăugată
- Metoda se bazează pe gândirea critică, are rolul de a contesta prejudecăți, de a evita abordarea „corect/ greșit” și de a-i încuraja pe adolescenți să gândească critic și responsabil.
- Programul se realizează cu acordul inspectoratelor școlare județene, respectiv ISMB și prin protocoale de colaborare la nivelul fiecărei unități școlare. Dacă programul se subordonează unor discipline deja existente în planul cadru – Consiliere și dezvoltare și CDȘ-ul de „Educație pentru sănătate” și este derulat de personalul didactic existent, nu este nevoie de acordul suplimentar al părinților special pentru acest program. În cazul în care programul este derulat prin intermediul voluntarilor TpT instruiți, prin metoda educației între egali, acest acord al părinților se va solicita pentru elevii minori, conform reglementărilor în vigoare.
- Metoda este concepută pentru a fi adaptată la diferitele contexte și priorități locale. Mai mult, deși instrumentul a fost dezvoltat pe baza experiențelor adolescenților, are o abordare trans-generațională. Astfel, considerăm că este eficientă pentru orice adult care dorește să reflecteze asupra acestor subiecte și să-și verifice sau provoace propriile opinii și comportamente. De altfel, instrumentul a fost prezentat la o serie de întâlniri metodice ale consilierilor școlari din municipiul București și a fost foarte apreciat, cu solicitarea de formare și punere la dispoziție a acestuia pentru lucrul cu elevii.
- A fost luată în considerare și reprezentarea diversității – de gen, sexualitate, forma corpului, etnie și așa mai departe, pentru a permite fiecărui participant să se poată identifica cu situațiile descrise.
- Implicarea adolescenților înșiși ca educatori între egali crește eficiența și impactul programului, prin prisma experiențelor, intereselor similare și limbajului/ vocabularului utilizat.
- Atelierele se pot desfășura și în mediul online.
Rezultate (cumulat, din 2016 până în prezent)
Cantitativ: 1428 elevi care au participat la succesiunea de ateliere
Recomandări pentru derularea programului în cadrul unităților școlare
- Existența consilierului școlar format este esențială. Mai mult, ne dorim ca în toate unitățile școlare să existe proceduri clare de prevenire și combatere a violenței, atât cea care se regăsește între elevi, dar și cea care îi implică pe adulți. Chiar dacă unitățile școlare au obligația de a deține și implementa propriile strategii de combatere a violenței în școală, practica ne demonstrează că acestea nu sunt nici suficient cunoscute de către personalul didactic și nici adaptate pentru fenomenele ce țin de violența de gen, hărțuirea și violența sexuală.
- Programele educaționale au rolul de a acționa preventiv, ori această viziune de intervenție nu se regăsește în practică. Înțelegem că acest aspect ține și de procesele de formare pentru adulți și cele de perfecționare pentru personalul din diferite sisteme care interacționează cu (pre)adolescenții, dar și de modul în care sunt implementate politicile naționale și internaționale la care se raportează România.
Costuri
- Programul a fost furnizat gratuit către unitățile școlare în care Tineri pentru Tineri și-a desfășurat activitatea, în condițiile finanțării prin proiecte (vezi secțiunea dedicată).
- În general, costurile fixe se referă la formarea facilitatorilor (personal didactic/ consilieri școlari și educatori între egali), materialele educaționale necesare (suport de curs, setul de cărți), rechizite pentru derularea activităților la clasă, precum și costuri de transport pentru formatorii externi, la care se adaugă un procent de 10% – costuri administrative și de management din partea echipei de coordonare de la nivel central și local.
- Costurile prevăzute sunt armonizate cu cele existente pe piața liberă și au fost aprobate din perspectiva eligibilității, transparenței procedurilor de achiziție și a rezonabilității de către finanțatorii care ne-au sprijinit pentru acest program, dar și pentru toate celelalte.
- Pentru o ofertă personalizată pentru unitatea școlară pe care o doriți inclusă în program, vă rugăm să ne contactați la office@y4y.ro.
