Sifilis

Este o infecţie cauzată de o spirochetă, Treponema pallidum.

Este o boală care, netratată, are o evoluţie lentă (10-15 ani), dar foarte gravă. Cei 15 ani de evoluţie din momentul infectării pot fi împărţiţi în trei stadii:

Sifilis primar:

Primele şase luni de la contactul sexual infectant. După 10-90 de zile de la infecţie apare o rană (de obicei unică) în zona contactului sexual (vagin, gură, anus/rect). Rana, numită “şancru”, este o suprafaţă de unde lipseşte pielea, de formă rotund-ovală, ca o monedă mică, nedureroasă şi cu baza tare. După aproximativ trei săptămâni, leziunile se vindecă singure, fără urmă. De obicei, persoana se crede vindecată.

Sifilis secundar:

Durează între luna a 6-a şi a 24-a de la momentul infectării. Acum apar diferite erupţii pe piele, de obicei sub forma unor pete de culoare roz, căderea părului, modificări ale pielii palmelor. Testele de sânge (RBW sau VDRL) sunt intens pozitive.

Sifilis terţiar:

Este restul perioadei de evoluţie până la 15 ani. Acum microbul se cantonează în diferite organe interne (oase, sistem nervos, aortă etc.) pe care le distruge. Boala este din ce în ce mai greu de vindecat şi se poate ajunge chiar la deces.

Complicaţii:

Netratat, poate duce la afectarea gravă a organelor interne, mai ales creier şi chiar la deces.

Sifilisul se transmite de la mama infectată la făt în timpul sarcinii, putând determina la acesta malformaţii şi alte afecţiuni congenitale grave.

Alte articole

Prezervativul

Este o învelitoare din latex, închisă la unul din capete, care acoperă penisul în timpul contactului sexual. Eficienţă: 85-98% (depinde de corectitudinea folosirii) Acţiune: Colectează sperma împiedicând contactul ei cu organismul femeii. Avantaje: PrezervativulUşor...

read more
Dezvoltarea la Baieti

Pubertatea - secvenţa maturării din timpul pubertăţii este previzibilă dar viteza la care se va produce e foarte variabilă. În general, debutul pubertăţii se face între 10-14 ani. Debutul pubertăţii este cu 2 ani mai târziu la băieţi decât la fete. Debutul pubertăţii...

read more
Metode contraceptive chirurgicale

Este o metodă chirurgicală de întrerupere a fertilităţii la cererea femeii sau a bărbatului. Eficienţă: 98-99,5% (la sterilizare feminină, în funcţie de tehnica folosită şi timpul scurs de la intervenţie) 96-99,9% (la sterilizare masculină, în funcţie de timpul scurs...

read more

0 Comments

Submit a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *