Educaţia între egali propune o comunicare interpersonală cu scop educativ bazată pe informare şi formare într-un domeniu cu subiecte de importanţă majoră, între membrii unui grup care împărtăşesc anumite caracteristici (vârsta, mediu, statut social, religie, etc.) şi acea persoană instruită în a îndeplini rolul de educator al lor. Existenţa asemănărilor dintre participanţi şi formatorul lor creează încredere, empatie, receptivitate, interes, motivare, implicare printr-un limbaj non-formal responsabil din cadrul procesului de învăţare de acest tip. Informaţia şi mesajul se fac înţelese cu mai multă uşurinţă, decât dacă ar fi furnizate de o persoană superioară lor, vârsta fiind principalul criteriu de egalitate între emiţător şi receptori.

Desfăşurate cu scopul de a trasmite informaţii, dezvolta abilităţi sau modifica un comportament în sensul dorit de cel care conduce procesul de învăţare, sesiunile non-formale de formare sunt un tip de instruire interactivă cu o metodologie complexă. Rolul formatorului este acela de facilitator, nu este deţinător de informaţii – coordonează, dirijează şi ajută spre dezvăluirea soluţiilor de către grupul căruia se adresează. Se conformează unor principii, unui cod de etică şi este responsabil de menţinerea participanţilor conectaţi la subiect.

Sesiunile de formare apelează la psihologia experienţială. Aşa cum recomandă psihologia modernă a dezvoltării, educaţia de la egal la egal ajută la promovarea relaţiilor de educaţie reciprocă, bazată pe schimbul de informaţii, experienţe şi cunoştiinţe; susţinând totodată obiectivele voluntariatului.

Educaţia între egali nu ţine cont de prejudecăţi şi se alatură luptei de promovarea a adoptării unor atitudini nondiscriminatorii în relaţiile cu populaţiile vulnerabile. Egalitatea nu are doar vârstă, ci şi drept la viaţă.

Educaţia între egali este un proces de învăţare adoptat la nivel global, ale cărui rezultate dau roade mai ales în rândul tinerilor. Mai în glumă, mai în serios, uşor de înţeles, de ce..

Dupa educaţia celor “7 ani de acasă” dată de părinţi, care formează structura personalităţii fiecăruia, intervin factori externi precum şcoala, iar responsabilitatea dezvoltării copilului din noi devenit adolescent revine profesorilor. Integrarea în mediul colegial şi interacţionarea cu cei din jur crează anturaje, ambiţii, invidii, conflicte, curiozităţi – atitudini şi probleme specifice vârstei, cât şi actualităţii. Astfel, apar divergenţele şi controversele “dintre generaţii”. Mentalitatea, percepţiile şi nevoile se confruntă, iar tânarul devine cel de neînţeles, iar adultul un duşman iminent.

Indiferent de cât de libere, sincere sau amicale sunt  relaţia şi comunicarea cu deţinătorii acelui mare bagaj de cunoştiinte şi experienţe “din spate”, raportul copil-părinte, elev-profesor sau tânăr-adult impune involuntar anumite reticenţe si restricţii.

Totuşi, cine îi poate înţelege, susţine şi preveni pe tineri, dacă nu ei înșişi?

Cu motive şi pe bună dreptatate, voluntarii “Tineri pentru Tineri” sunt nişte modele ale educaţiei între egali. Implicarea lor activă este vizibilă în rândul “egalilor” din toate judeţele în care organizaţia îşi derulează cu rigurozitate şi interactivitate programele. Instruiţi, informaţi, simpatici, carismatici şi cu multe alte calităţi îşi întruchipează rolul de educatori prin firescul lor de a fi: tineri responsabili.

de Iliana Dumitrache