Toate poveştile încep cu “a fost odată” însă ce vă spui eu acum a fost, este şi, din păcate va mai fi, căci omul, cum spun bătrânii, îşi strică năravul cu chiar îndeletnicirea cea mai de preţ pe care o are. Omul cu forţă uită de ogor şi-şi pierde averea la pariuri de skandenberg, cel iscusit se prinde în jalnice coţcării şi tot aşa.

     La fel şi Bobocica, fată cu frumuseţe neasemuită, a cărei întâmplare mă face să vă scriu. Era la chip atât de-ncântătoare că înfloreau cireşii-n decemvrie, de le trecea pe sub coroană. Tare-i mai plăcea să-şi privească chipul în oglindă, stând la fereastră, acolo unde chiar musca se oprea în zbor spre a o admira. Întreaga suflare încremenea. Lângă casa ei, la colţ se afla un florar bătrân care-i dădea crini şi trandafiri, ori de câte ori trecea pe lângă el. Bobocica îl plăcea mult şi se oprea adesea din drum la el, căci vorbele lui erau cu tâlc, spuse parcă anume pentru suflet. Se supăra doar când îi spunea, cu voce gravă, de responsabilităţi şi cumpătare, căci ştia fata noastră cum că moşneagul făcea asta înadins spre a o atenţiona. Era sătulă să audă că nimenea nu întreabă de casa frumosului ci de casa vrednicului.

     Văzând cum cele mai iscusite frunţi se luminează atunci când ea apare, Bobocica pricepu greşit că asta-i era scăparea pentru orice necaz avea.

     În vremurile alea, să ai o trăsură straşnică era la fel de onorabil, pentru unii, ca şi acum când o maşină scumpă lasă gurile căscate. Şi pentru că o necăjea tare nepriceperea în a ţine caii-n frâu la propria-i trăsură, se întâlni cu cel mai destoinic dintre vizitii şi purcese la exersat.. Parcarea, urcuşul şi semnele de circulaţie, toate erau acum repetate cu învăţătorul ei. Repetară cam 2 zile. Cu toate că şcoala de şoferi de trăsuri ţinea 2 săptămâni, ea crezu că-i mai pricepută decât însuşi vizitiul îndrumător, aşa că ceru să-i fie eliberat permisul de conducere.  Dascălul ei nu vru în niciun chip să-i pecetluiască permisul, însă Bobocica se folosi de frumuseţea-i trupească, dădu de câteva ori din gene, îl sărută galeş pe frunte, iar vizitiul fu cucerit. În slăbiciunea lui ii eliberă permisul pe loc.

     Văzându-se împuternicită în a conduce, se duse acasă, scoase trăsura şi înhămă caii. Fluieră din degete, iar pe lângă gardul casei mai apărură 3 cuconite. 2 în spate şi 2 în faţă, Bobocica dând bice cailor. Să vezi demaraj, să vezi curbe cu ditai vehiculul lăsat pe două roţi şi uite caii cum se-mpiedică de propria limbă, căci tare mai alergau. Pe unde gonea trăsura se ridica colbul de ziceai că explodau bombe, vijelie şi prăpăd, se agitau curcile, iar fustele femeilor se ridicau până la nas de vântul ce-l făcea bolidul.  Şi dă-i cu biciul, adrenalina era în vârful firelor de păr şi hop, trăsura peste pietre sare şi-n graba aia se dereglă chiar vitezometrul. Ei, după câteva ture, trecând pe lângă casa ei, trăsura se răsturnă exact în colţul unde bătrânul florar îşi câştiga bănuţul de zi cu zi. Vaiete şi strigăte…

     Abia a doua zi, Bobocica se trezi şi află cum bătrânul se alese cu o mână ruptă şi-un picior sucit, prietenele ei, clătinate de impact căzură în râu pe când vroiau să fugă de la locul faptei iar ea… era la fel de încântătoare ca de obicei. Problema deveni în schimb că la oglindă, când se uită, era schimonosită la figură şi urâtă ca muma pădurii.

     Şi trecu vreme, cam de-o săptămână aşa, timp în care avu grijă de moşneagul cel înţelept, de prietenele fricoase şi fu tare ocupată cu aceştia, de nu se verifica nici măcar o dată la două zile la oglinda cea preţioasă. Pentru că mai găsi nişte copii sărmani şi vreo câteva animale rablagite, se porni să îi ajute şi pe aceştia. Şi pe măsură ce îi ajuta pe cei loviţi din vina ei, dar şi pe cei loviţi de soartă, vedea că din ce în ce oglinda îi arată cum ea revine la cum ştia ea că este. Adică frumuşică.

     Şi aşa înţelese ea că nu e frumuseţea trupului cel mai important lucru în viaţă, ci chibzuiala, cugetarea, priceperea şi omenia, căci, vezi şi tu, de ştia să mânuiască hăţurile şi era mai aşezată, poate nu se întâmplau aste fapte. Şi pe măsură ce se îngrijea de alţii năpăstuiţi, cu atât mai de iubit era. Şi peste o vreme, chiar renunţă la verificarea zilnică a preţioasei oglinzi, căci frumuseţea ei se vedea clar în ochii celor pe care îi ajuta.

     Şi ţine şi tu minte că eşti frumos de-adevăratelea doar atunci când ţi-e sufletul curat şi cugetul limpede şi corect. Vorba ceea, mărul frumos e adesea găunos… dar se poate trata.