În această seara, la Ateneul Român, s-a desfăşurat Gala Societăţii Civile 2010, cel mai mare eveniment de recunoaştere a activităţii ONG-urilor din România.

Unul dintre cele mai râvnite premii ale acestei competiţii a fost premiul acordat la secţiunea “Educaţie şi cercetare” unde au fost înscrise 35 de proiecte importante pentru sectorul non-profit. Dintre acestea, proiectul “Creşterea accesului tinerilor la educaţie şi servicii prietenoase de sănătatea reproducerii” derulat de Fundaţia Tineri pentru Tineri, cu sprijinul UNFPA, a primit laurii Galei. În juriu s-au aflat nume importante din domeniul educaţiei:

  • Aurora Liiceanu (cercetător ştiinţific senior – Institutul de Filosofie şi Psihologie, Academia Română)
  • Mircea Toma (activist social şi jurnalist)
  • Laura Grunberg (Centrul European UNESCO pentru Învăţământul Superior)
  • Dragos Preda (Liga Studenţilor Români din Străinătate)
  • Cătălin Ştefănescu (realizator şi moderator TVR 1)
  • Luciana Simona Velea (cercetător ştiinţific – Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei)

“Ne bucurăm de acest premiu, este foarte important pentru noi, mai ales că este răsplătit programul nostru de suflet – Educaţie pentru Viaţa de Familie – pe care îl derulăm din 1993″ – a declarat Adina Manea, Director Programe.

Conceptual, proiectul şi-a propus să contribuie la starea de sănătate a tinerilor din România prin educarea acestora şi formarea unui comportament responsabil. Mai mult decât atât, a propus o abordare inovatoare în educaţie, educaţia între egali (peer education) – tineri voluntari care ţin ore în licee.

Probabil că mulţi dintre cititorii acestui articol s-au întâlnit cu voluntarii Tineri pentru Tineri şi s-au bucurat de program, pentru că peste 75.000 de elevi au fost educaţi doar în ultimii 5 ani, prin intermediul a 413 voluntari instruiţi. Şi atunci când numerele la care se ajunge sunt mari, întotdeauna vor apărea întrebări referitoare la calitate, răspunsul este unul oferit de cercetări: în urma acestui program 80% dintre beneficiari au cunoştinţe corecte despre infecţiile cu transmitere sexuală, HIV/SIDA şi contracepţie.

Tematica abordată de voluntari la orele de dirigenţie a fost una complexă, incluzând: formarea unui comportament responsabil (Clarificarea valorilor şi luarea deciziilor; Rolurile sexelor; Sarcină şi parentalitate; Autocunoaştere şi comunicare; Comunicare despre sexualitate) şi informaţii practice (Infecţii cu transmitere sexuală; HIV/SIDA; Contracepţie; Noţiuni de anatomie şi fiziologie).

Proiectul s-a desfăşurat în 7 judeţe (Tulcea, Mehedinţi, Vaslui, Ilfov, Dâmboviţa, Maramureş şi Teleorman) şi a fost inclus în programul de ţară al Fondului ONU pentru Populaţie.

Sunt şanse foarte mari ca Fundaţia Tineri pentru Tineri să continue acest program şi în următorii ani, extinzându-se în 15 judeţe, cu sprijinul Fondului Social European – POSDRU.

Sexualitatea în secolul XX

Schimbările conceptuale apărute în secolul XX în general, nu pot fi datate cu precizie, fiind rezultatul unui şir de evenimente care au acţionat cumulativ. Din punct de vedere didactic, pot fi totuşi considerate ca fiind caracteristice câteva perioade.În perioada...

Fiziologia la băieţi

La bărbat, spermatozoidul este produs la nivelul testiculelor şi este depozitat până în momentul ejaculării în epididim, un canal întortocheat aflat lângă testicule. Testiculele sunt situate în scrot, practic în afara organismului pentru că au nevoie de o temperatură...

Scabia (râia)

Este o boală cauzată de un parazit (Sarcoptes scabie).Femela sapă galerii în piele mai ales în timpul nopţii, iar după ce depune ouăle, moare. Larvele înţeapă pielea pentru a se hrăni.Contaminarea se face prin contactul intim cu persoana infestată sau prin...

0 Comments

Submit a Comment