“Nu poţi lăsa urme în nisip atâta timp cât stai jos.”

23-12-2012

nu-poti-lasa-urme-in-nisip-atata-timp-cat-stai-jos“Nu poţi lăsa urme în nisip atâta timp cât stai jos.” (Nelson Rockefeller)

După o vară minunată petrecută alături de voi şi intrând şi cunoscând cât mai multă lume din familia TpT este greu să mai spun ceva, sentimentele au spus-o de mult timp. Vara asta am îndrăznit să fiu mare, cât mai mare și în perioada 6-13 august am avut o săptămână de vis. Săptămâna aceea a fost poate cea mai interesantă și mai palpitantă din viaţa mea. Dacă iniţial cei care au fost în campania de vară înaintea mea spuneau: “o să fie ca la puşcărie, nu o să ai timp deloc” apoi totul s-a schimbat şi a devenit mult mai interesant, am prieteni în toate colţurile ţării şi evident păstrăm legătura. Frustrările:)) au trecut sau nu au fost deloc ci doar în mintea lui George, însă amintirile petrecute la Hotel Ştefania în Costineşti o să rămână în sufletul meu mereu.

Vă scriu deja cu o mare deschidere a spiritului şi mândru că sunt parte din Fundaţia Tineri pentru Tineri. Cu toate că sunt în ultimul an de liceu şi toată lumea spune: “Bacu’, uite vine bacu’!!!” eu mă simt din ce în ce mai bine făcând voluntariat şi parcă activitatea asta din ultimul an de liceu trece foarte repede. Chiar dacă F2-ul bate la uşă, sărbătorile de iarnă sunt foarte aproape şi anul e pe sfârşite, mă gândesc la clasele începute şi la momentele când o să finalizez aceste clase, la elevii care au înţeles ce am vrut noi să spunem timp de 6, 8, 10 sau 12 ore. Deşi erau reticenţi sau frustraţi la început, acum regretă că s-a terminat. Cel mai mult mă bucură faptul că atunci când avem activitate în afara şcolii, întâlnesc tineri de la clasă care ştiu să răspundă corect la întrebări. Ce poate fi mai frumos decât când realizezi că o parte din cunoştinţele tale s-au dus către ceilalţi, când realizezi că oamenii din jur te apreciază pentru ce faci şi nu pentru ce poziţie socială ai, sunt momente ce la un moment te pot chiar defini.

Pot spune că m-am schimbat - evident în bine - şi pot să vorbesc liber, să las emoţiile la o parte. Îmi aduc aminte de mine atunci când am început să fiu voluntar în cadrul Fundaţiei Tineri pentru Tineri, eram timid şi abia scoteam 2 cuvinţele, la curs eram tăcut, retras, aveam impresia că orice spun e greşit, însă acum am reuşit să învăţ pe alţii şi să fiu învăţat şi eu la rândul meu de ceilalţi. Educatorul peer este mai mult decât o titulatură, e o stare de suflet, reuşeşti să fii cu adevărat o persoană care participă activ. Am realizat că de la fiecare pot învăţa ceva şi am păstrat acel lucru bun. Nu sunt adeptul voluntariatului pentru diplome, căci dacă doar asta îţi doreşti nu e mare lucru să faci rost de câteva ştampile pe hârtie, sunt adeptul voluntariatului făcut din suflet, făcut de bună-voie şi cu o implicare desăvârşită, făcut pentru a crea o societate care să se confrunte într-o luptă a ideilor şi nu într-o luptă fizică.

Tineri pentru Tineri înseamnă mai mult decât un loc în care desfăşori anumite activităţi, înseamnă colaborare, implicare activă, colegialitate, prietenie, încredere etc. Ei bine, o să spuneţi: “dar, acolo totul este perfect?”. Nu, nu spun că totul este perfect, evident nu există “pădure fără uscături”, dar avem capacitatea să trecem peste conflicte şi peste anumite probleme, există şi cârcotaşi care fac din ţânţar armăsar, dar cred că până la urmă totul ţine de fiecare, de control şi raţiune, de capacitatea de a manageria conflictele. Sunt şi mai bine spus, suntem ca o mică familie care se implică activ în comunitatea în care trăieşte.

Cu prietenie,

un voluntar

Taguri