Tinerii şi responsabilitatea sexuală

08-07-2010

Tinerii si responsabilitatea sexualăÎn luna aprilie 2010, Asociaţia Română pentru Promovarea Sănătăţii - ARPS a desfășurat o cercetare de tip cantitativ privind „cunoștințele, atitudinile și practicile tinerilor cu vârste cuprinse între 15 și 24 de ani legate de infecția cu HIV, alte infecții cu transmitere sexuală și consecințele practicării sexului neprotejat”.
Studiul a fost realizat pe un eșantion de 1325 de tineri cu vârsta cuprinsă între 15 și 24 de ani, din mediul urban și rural.

Debutul vieții sexuale poate reprezenta un moment de risc pentru contractarea unor anumite infecţii cu transmitere sexuală dar indică, în același timp, o anumită atitudine generală a tinerilor față de relațiile intime. Aproximativ 62% dintre tineri declară că și-au început viața sexuală, în vreme ce 26,6% declară că nu au făcut acest pas.

În legătură cu utilizarea prezervativului, 27% dintre tinerii care și-au început viața sexuală declară că nu au folosit prezervativul la primul contact sexual, 32% dintre ei motivând că a fost ceva neprevăzut, 29% motivând încrederea în partener, iar 15%, un procent reprezentativ, explicând că nu s-au gândit să folosească prezervativul.

Dintre tinerii care au folosit prezervativul la primul contact sexual, 70% l-au folosit pentru evitarea unei sarcini nedorite, iar doar jumătate s-au gândit la evitarea unei infecţii cu transmitere sexuală.

Un procent îngrijorător de mare dintre tinerii de 15-24 de ani care și-au început viața sexuală  – 16,3% - declară că nu au folosit niciodată prezervativul. Aceștia reprezintă o categorie de tineri cu risc ridicat de contractare a infecţiilor sexuale, mai ales în condițiile în care acest comportament este cumulat cu tendința de a avea relații ocazionale. Principalul motiv pentru care nu au utilizat prezervativul a fost încrederea în partener/ă – 46,9%.

Un alt aspect interesant relevat de studiu este legat de sursa informațiilor despre utilizarea prezervativului. Principala sursă de informare sunt prietenii/colegii/anturajul – 37,7% dintre tineri au indicat astfel. Alături de această sursă de informare, internetul (9,7%) sau ziarele, revistele ori broșurile (10,5%) sunt semnificative în procesul dobândirii de informații despre prezervativ. Școala, prin profesori, joacă și ea un rol insuficient – doar 8,4% dintre tineri au indicat profesorii ca principala sursă de unde au aflat cele mai multe lucruri despre prezervativ.

În general tinerii au auzit de SIDA și de sifilis. Sunt însă mai puțin informați privind „herpesul genital” – doar 61,6% cunosc informații despre această boală. De „gonoree” – știu doar 56% dintre tineri, iar de “vegetații veneriene” – doar 25,4%. De asemenea foarte puțini tineri s-au testat pentru identificarea acestor boli – cel mult 6% dintre ei.

Tinerii declară că cele mai multe lucruri despre infecțiile cu transmitere sexuală le-au aflat de la prieteni/anturaj – 27,3%, internet – 13,4%, profesori – 13,2%, reviste, broșuri – 11,2% și doar 9,8% au avut drept sursă principală de informații privind aceste boli părinții sau rudele.

În majoritate, tinerii au un nivel adecvat de informare asupra modalităților prin care HIV se poate transmite sau asupra modalităților prin care poate fi preîntâmpinat riscul infectării. Totuși, nivelul de informare este insuficient atâta vreme cât aproape un sfert dintre tineri cred că țânțarul transmite HIV, 19% dintre tineri încă mai cred că HIV se transmite prin sărut, iar 8,7% dacă dai mâna cu cineva; aproximativ 28% dintre tineri cred că prin evitarea înțepăturilor de țânțari se reduce riscul infectării cu HIV.

Concluziile studiului, extrem de benefice proiectului „Abordări integrate de prevenire HIV/SIDA în România“ subliniază încă o dată necesitatea unor astfel de proiecte de educație sexuală, întrucât există un procent semnificativ de tineri – 16% - care și-au început viața sexuală și nu au utilizat niciodată prezervativul. De asemenea, 12% dintre tinerii care și-au început viața sexuală văd în prezervativ exclusiv un mijloc de evitare a sarcinilor nedorite.

Studiul a fost realizat de ARPS (Asociaţia Română pentru Promovarea Sănătăţii) şi este parte a proiectului “Abordări integrate de prevenire HIV/SIDA în România” finanţat de Mecanismul Financiar SEE (EEA Grants) printr-un grant din partea Islandei, Liechtensteinului și Norvegiei.

Proiectul este implementat de un parteneriat între Fundația Tineri pentru Tineri și alte 4 organizaţii neguvernamentale (Asociaţia Română pentru Promovarea Sănătăţii – ARPS, Asociaţia Română Anti-SIDA – ARAS, Uniunea Naţională a Organizaţiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA – UNOPA, Fundaţia „Alături de Voi” România– ADV România) şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării - CNCD.

Descarcă studiul de aici.

alexmadincea, la data 03-08-2011 si ora 5:35 pm a scris:

va rog sa imi trimiteti si mie studiul acesta pe email, intrucat nu il pot descarca de la link-ul afisat.
multumesc

mihai, la data 04-08-2011 si ora 10:04 am a scris:

Bună ziua,
Link-ul este funcțional. Dacă puteți, vă rugăm să ne descrieți problema pe care o întâmpinați la descărcare la redactia[at]y4y.ro și vom încerca să o rezolvăm. Până atunci, vă transmitem studiul pe e-mail.
Numai bine,