Gonoreea

17-02-2009

Gonoree - VenerixEste cauzată de o bacterie, Neisseria gonorrhoeae sau gonococ.

Femeile de obicei nu prezintă simptomele infecţiei. Manifestările care totuşi apar mai des sunt scurgeri vaginale mai abundente de culoare alb-gălbuie, dureri, usturimi la urinare, sau sângerări între menstruaţii.

La bărbaţi infecţia se manifestă de obicei prin dureri la urinat şi nevoia de a urina des, însoţite de o scurgere uretrală alb-gălbuie.

Gonoreea se poate transmite prin contact sexual vaginal, oral (durere şi iritaţie la nivelul gâtului) sau anal (scurgere şi iritaţie la nivelul anusului).

Complicaţii:

Până la 40% dintre femeile cu gonoree netratată au infecţii la nivelul aparatului genital superior (uter, trompe şi ovare). Ca urmare, femeile respective pot deveni sterile sau au riscul de a dezvolta abcese (pungi cu puroi) la nivelul acestor organe. Bărbaţii infectaţi au risc de complicaţii genitale (infecţii ale epididimului, testiculelor şi sterilitate) sau urinare (strâmtorarea uretrei).

Femeia bolnavă poate transmite infecţia copilului sau în timpul naşterii. La nou-născut, gonococul poate determina infecţii ale ochilor, respiratorii sau ano-rectale, care pot determina sechele în viitor.

Atenţie!

Gonoreea este o boală gravă prin consecinţele sale posibile. Te poţi proteja evitând contactele sexuale întâmplătoare sau folosind prezervativul.

Dacă unul dintre parteneri este infectat, trebuie evitate contactele sexuale până când ambii parteneri sunt trataţi şi vindecaţi.

maya, la data 16-04-2013 si ora 8:53 pm a scris:

Buna!
Am fost luna trecuta la un doctor ginecolog, mi-am facut analize la secretia vaginala si am cerut sa mi se faca antibiograma pentru a afla care este antibioticul care distruge cel mai repede microbul.
Am intrat in cabinetul medicului care nu mi-a spus ce am si care mi-a dat tratament cu Augmentin, antibiotic, si dupa o saptamana de tratament infectia nu mi-a disparut asa ca am decis sa merg la farmacie sa intreb de un tratament bun pentru problema mea, farmacistele spunandu-mi ca am facut Candidoza si ca ar trebui sa fac spalaturi interne cu Tamtum Rosa si sa mi introduc in vagin ovule Polygynax.
Dupa 6 zile de tratament facut exact cum scria pe prospect infectia mi-a disparut, iar la o luna dupa ce am incheiat si dupa perioada menstruatiei, infectia mi-a aparut din nou si fara sa stiu sau macar sa mi dau seama, i-am transmis-o si prietenului meu. Tin sa mentionez ca am facut amandoi tratamentul cu Augmentin si ca el nu a avut nici un fel de problema nici inainte sa-l utilizeze.
Dupa asta, el a mers la un dermatolog si acesta i-a spus ca a luat de la mine Gonoree (si spun asta pentru ca a doua zi au inceput sa apara simptomele la amandoi), a facut tratament cu Azitrox si tot nu i-a trecut (din cate am inteles de la acesta, nu a respectat programul si a facut o intrerupere de 2 zile a tratamentului).

Imi puteti da un sfat in legatura cu tratamentul?

Dan, la data 17-04-2013 si ora 1:44 pm a scris:

Bună ziua,

Dacă tratamentul a fost întrerupt cu siguranță acesta nu și-a mai făcut efectul iar infecția a recidivat. Deasemenea, ”consultul” la farmacie nu este recomandat deoarece nu este de specialitate.
Vă recomandăm să faceți un nou consult medical de specialitate, atât dumneavoastră cât și partenerul, să insistați asupra diagnosticului corect, și să mențineți noua schemă de tratament, deoarece este posibili să fie nevoie de un antibiotic mai puternic. Deasemenea, până la vindecare trebuie să întrerupeți orice tip de contact sexual, chiar și cu partenerul dumneavoastră, pentru a preveni o eventuală reinfectare.
Este important să se urmeze tratamentul în mod corect altfel pot apărea complicațiile enumerate mai sus.

Vă stăm la dispoziție pentru orice întrebări suplimentare
Echipa TpT

maya, la data 18-04-2013 si ora 7:33 pm a scris:

Multumesc!
Am luat ieri legatura cu un medic ginecolog din Bucuresti care mi-a dat un tratament destul de puternic, dupa cum spunea el. 14 ovule Flagyl de 500 mg timp de 7 zile si 14 pastile de Ofloxacina de 200 mg, tot timp de 7 zile.
Sper sa treaca si sa nu fie nevoie de un alt tratament!

Dan, la data 19-04-2013 si ora 9:34 am a scris:

Bună ziua,

Dacă veți urma corect tratamentul toate șansele sunt ca acesta să funcționeze. Nu uitați că și partenerul dumneavoastră trebuie să urmeze un tratament dacă este infectat.

O zi bună,
Echipa TpT